INTRODUCERE ÎN CONTABILITATEA MANAGERIALA

Capitolul 14

14.1. Ce este contabilitatea manageriala?
Introducere

Contabilitatea manageriala într-un mediu de afaceri global are interesanta
caracteristica de a fi un amestec între doua discipline. Prima, contabilitatea,
abordeaza partea tehnica a cuantificarii, prelucrarii si comunicarii informatiilor.
Cea de a doua, managementul, furnizeaza o perspectiva asupra problemelor
comportamentale specifice controlului asupra unei întreprinderi.

Nimeni nu poate fi sigur de momentul în care contabilitatea în cel mai strict
sens se sfârseste si începe managementul, în sensul propriu. Mai întâi de toate, ar
trebui sa fim de acord asupra faptului ca orice forma de contabilitate, care nu este
utila într-un fel sau altul, ar trebui eliminata. În orice forma a sa, contabilitatea
„utila” este indispensabila unui anumit management chiar daca acesta este
reprezentat prin functionarii unei întreprinderi, prin investitorii actuali si
potentiali, prin creditorii actuali si potentiali sau prin una sau mai multe agentii
guvernamentale. Fiecare dintre acesti utilizatori ai informatiilor contabilitatii
manageriale se ocupa de relatiile cu întreprinderea, cel putin partial, pe baza
situatiilor financiare - toate fiind adecvate cerintelor managementului.

Contabilitatea manageriala raspunde la urmatoarele probleme:

•
Care este obiectivul strategic al întreprinderii?
•
De ce resurse are nevoie întreprinderea si de unde se pot obtine acestea, pe
termen scurt si lung ?
•
Exista
un sistem flexibil care sa informeze întreprinderea ca nu se îndreapta în
directia care trebuie si ca sunt necesare corecturi? Cum stie întreprinderea ca a
ajuns acolo unde si-a propus ?
•
Cum evalueazasi recompenseaza întreprinderea performantele managerului?
Contabilitatea manageriala reprezinta un sistem de comunicare a
informatiilor, care clasifica informatiile privind cheltuielile si veniturile din
rapoartele întocmite în functie de: (1) ariile de responsabilitate atribuite
managerilor si (2) functiile acestor manageri.

În acest capitol ne vom limita numai la o prezentare sumara a costurilor din
contabilitatea manageriala.

14.2. Contabilitatea costurilor
Notiuni Contabilitatea costurilor nu reprezinta o arie separata a contabilitatii, dar pentru
ca presupune câteva notiuni si proceduri tehnice, îi putem deosebi pe contabilii de
gestiune de contabilii financiari.
Contabilii de gestiune sunt specializati în determinarea costului produselor,
lucrarilor, serviciilor functiilor, activitatilor, segmentelor organizationale etc., în
general, a obiectului de cost (unitate de cost, purtator de cost). Obiectul de cost
poate fi definit ca orice functie, proces, activitate, segment organizational, unitate
fizica de produs, de lucrare, de serviciu pentru care suntem interesati sa
determinam un cost.
Standardele de Contabilitate a Costurilor definesc obiectul de cost astfel:
operatiune, subdiviziune organizationala, contract sau alt tip de unitate a
procesului de activitate pentru care sunt cuantificate datele referitoare la costuri si
se stabileste o metoda de determinare a costului pe procese, produse, comenzi etc.


Scop

Concepte

În ultimii ani, talentul contabililor de costuri a fost orientat din ce în ce mai
mult pentru a determina costurile din activitatile de productie. În prezent,
contabilii de costuri se ocupa mai mult de contabilitatea costurilor din banci, din
companiile de asigurare, din activitatile de marketing si administratie, în care nu
exista o productie în sens fizic, dar si din activitatile de productie.

Care sunt scopurile contabilitatii costurilor ? Exista trei scopuri bine definite
ale contabilitatii costurilor.

Primul, activitatea de rutina, de a ajuta la determinarea rezultatului oricarui
exercitiu financiar dat.

Un al doilea scop, de o responsabilitate relevanta în contabilitatea costurilor (si,
din nou, unul de rutina) este de asistare a minimizarii costurilor cu realizarea
simultana a obiectivelor întreprinderii în fiecare perioada.

A treia contributie majora a contabilitatii costurilor este aceea de asistare în
management pentru luarea deciziilor .

Costurile sunt asociate tuturor tipurilor de întreprinderi cu activitate de
productie, comerciala, de servicii etc. Activitatea diverselor întreprinderi implica
îmbinarea resurselor în scopul realizarii de produse, lucrari, servicii, functii,
activitati etc. Indiferent de alternativele de decizie si de varianta adoptata de
întreprindere, consumul de resurse este inevitabil.

În contabilitatea financiara, costul este definit ca sacrificiul facut în scopul de a
detine un anumit bun sau serviciu. Sacrificiul poate fi masurat prin numerarul
cheltuit, proprietatea transferata, serviciile prestate etc. Aceasta definitie este larg
acceptata în contabilitatea financiara. În contabilitatea manageriala, termenul cost
este utilizat în mai multe sensuri. Motivul îl constituie multitudinea tipurilor de
costuri, iar aceste costuri sunt clasificate în mod diferit, în functie de cerintele
imediate ale managementului.
Costul poate fi definit astfel:

•
ansamblul de cheltuieli incorporabile care corespund fie unui calcul privind o
functie sau o parte a întreprinderii, fie unui calcul privind un obiect, o prestare
de servicii sau un grup aflat intr-un anumit stadiu, altul decât cel final;
•
suma de bani cheltuita pentru producerea sau cumpararea unui bun, efectuarea
unei lucrari sau prestarea unui serviciu;
•
un consum de mijloace orientat spre un scop economic determinat;
•
un sacrificiu de resurse sau de valoare;
•
un indicator sintetic care, alaturi de productivitatea muncii si rentabilitate,
caracterizeaza calitatea, eficienta activitatii economice, modul în care sunt
gestionate fondurile gospodaresti.
Costul este o categorie economica universal acceptatasi are la origine verbul
latin „consto-constare”, care înseamna a stabili, a fixa ceva, din care s-a desprins
notiunea de „costa” pentru a exprima „cât s-a consumat sau s-a platit” pentru
obiectul de cost. Ulterior, de la aceasta notiune s-a ajuns la notiunea de cost, al
carui continut este legat de un consum de resurse generat de obiectul de cost si
care, pentru a putea fi reflectat, trebuie sa aiba la baza o expresie valorica.

Daca bilantul este una dintre atributiile managementului întreprinderii doar la
sfârsitul unui exercitiu financiar, costul activitatii acesteia constituie, cel mai
adesea, subiectul preocuparilor sale permanente, de-a lungul întregului exercitiu
financiar.


Cost si Având în vedere sursa de informatii (contabilitatea financiara), rezulta ca,

cheltuiala
privite sub acest aspect, costurile sunt sinonime cu cheltuielile. Nu trebuie
confundate notiunile cost si cheltuiala. Distinctia dintre conceptul de cost folosit
în contabilitatea managerialasi cel de cheltuiala folosit în contabilitatea financiara
este foarte importanta. În sens larg, generic, cheltuiala este sinonima cu o „dare de
bani”, adica o plata. Platile constituie, de regula, o cheltuiala în sens financiar.

Factorul determinant care hotaraste daca o cheltuiala în sens financiar constituie
sau nu element de cost este consumul, adica legatura ei nemijlocita cu obiectul de
cost si nu darea de bani. De exemplu, achizitionarea de resurse este o cheltuiala a
întreprinderii (plata acestor resurse) si devine cost când aceste resurse sunt date în
consum.

14.3 Tipologia costurilor
În general, tipurile de costuri implicate si modul de clasificare al acestora depind de tipul de
întreprindere avuta
în vedere. O întreprindere cu activitate de productie este mult mai complexa
decât celelalte tipuri de întreprinderi, fiind implicata atât în productie, cât si în marketing si
administratie. O întelegere concreta
a structurii costurilor unei întreprinderi cu activitate de
productie ofera o vedere de ansamblu, care poate fi extrem de utila în întelegerea structurii
costurilor celorlalte tipuri de întreprinderi.

14.3.1. Costul de productie si costul non- productie
Cost de Costurile de productie sunt afectate de tipul întreprinderii si de natura activitatii
productie acesteia. Productia implica
transformarea materiilor prime, materialelor etc. în
produse finite, utilizând factorii de productie.

Costul de productie include toate cheltuielile generate în cursul desfasurarii
procesului de productie. Cheltuielile pot fi clasificate diferit. Clasificarea cea mai
frecvent utilizata încadreaza cheltuielile de productie în una din urmatoarele trei
categorii: (1) cheltuieli directe privind materiile prime, denumite costuri materiale
directe, (2) cheltuieli directe privind forta de munca, denumite costuri salariale
directe si (3) cheltuieli generale de productie, cheltuieli comune, regie de
productie, denumite cheltuieli indirecte de productie (Fig. 14.1).

1. Costurile materiale directe reprezinta toate cheltuielile aferente oricarui tip de
material care devine parte componenta
a produsului finit si care poate fi atribuit
usor si economic unei unitati specifice de produs (de exemplu, lemnul dintr-o
masa). Utilizam expresiile usor si economic întrucât în anumite cazuri, desi un
material devine parte componenta
a unui produs, consumul de timp sau
cheltuielile pe care le implica identificarea costurilor acestuia depasesc beneficiile
pe care le-ar aduce o asemenea actiune. Costurile materiale nu includ articole care
nu pot fi identificate direct pe produs, ele fiind evidentiate mult mai greu (de
exemplu, adezivul folosit la îmbinarea mesei). Aceste articole sunt evidentiate în
contabilitate ca materiale indirecte si reprezinta o componenta a costurilor
indirecte de productie.
2. Costurile salariale directe reprezinta toate cheltuielile legate de forta de munca
utilizata, care pot fi atribuite usor si economic unor unitati specifice de produs (de
exemplu, salariile si elementele asociate lor, generate de contractul de muncasi de
cadrul legislativ, aferente muncitorilor a caror activitate este legata direct de
procesul de productie). Cheltuielile privind forta de munca utilizata în activitatile
legate de productie, care nu pot fi atribuite usor si economic unor unitati specifice
de produs, sunt evidentiate în contabilitate ca indirecte (de exemplu, salariile

gestionarilor, paznicilor). Aceste cheltuieli indirecte privind forta de munca
reprezinta o componenta a costurilor indirecte de productie.

3. Costurile indirecte de productie reprezinta un ansamblu variat de cheltuieli
legate de procesul de productie, ce nu pot fi atribuite usor si economic unor unitati
specifice de produs (de exemplu, materiale indirecte: adeziv, cuie, lubrifianti;
salarii indirecte si elementele asociate lor: salariile personalului de întretinere, ale
specialistilor, ale supervizorilor; alte cheltuieli generale privind productia:
caldura, iluminatul, amortizarea facilitatilor, reparatii, chiria, întretinerea).
Cost de
productie
Materiale
Costuri
materiale
directe

directe
Salarii +
elemente
asociate
Costuri
salariale
directe
directe
Costuri
indirecte de
productie
indirecte
indirecte
Fig. 14.1. Componentele costului de productie

Cost non-Costurile din afara productiei sunt formate, în general, din doua elemente:
productie 1. costurile de vânzare;

2. costurile administrative.
1. Costurile de vânzare, denumite si costurile de distributie, includ costurile
efectuate cu ocazia promovarii produsului finit pe piata (de exemplu, publicitatea,
livrarea, comisioane de livrari, transportul, depozitarea). Toate tipurile de
întreprinderi au costuri de vânzare.
2. Costurile administrative includ costurile manage-mentului, care nu pot fi
asociate sferei productiei si nici vânzarii (de exemplu, salariile personalului
executiv, functionarilor, personalului juridic, serviciului contabil). Toate tipurile
de întreprinderi au costuri administrative.
Exemplu: S.C. AGRO-INDUSTRIALA MOGOSOAIA S.A. produce iaurt pentru
un numar mare de distribuitori. Aceasta prelucreaza materia prima pentru a obtine
iaurtul. Pentru fabricarea unei unitati de produs se înregistreaza urmatoarele
elemente:

• Materiale directe 2.000 lei
• Salariile directe + elementele asociate 3.000 lei
• Costurile indirecte de productie 4.000 lei,

din care:

.
materiale indirecte 300 lei
.
salariile indirecte 700 lei
.
chirie utilaje 400 lei
.
utilitati 500 lei
.
amortizarea 2.000 lei
.
taxe de proprietate 100 lei
Cost de productie 9.000 lei/buc

Întreprinderea a primit o comanda de 10.000 de bucati iaurt. Managementul
trebuie sa decida daca aceasta comanda poate fi onorata în conditii de
performanta. Pentru fiecare unitate de produs finit este necesar un cost de vânzare
de 1500 lei/buc., care include publicitatea, comisioane pentru vânzari, transport.

La nivelul departamentului administrativ al întreprinderii, se înregistreaza un
cost administrativ în valoare de 1000 lei/buc., incluzând chiria pentru imobil, taxe,
încalzire, iluminat, salarii ale personalului administrativ si elementele asociate
acestora.

14.3.2. Cost al produsului si cost al perioadei
Existenta inventarului, respectiv, a intervalului de timp între a produce, a cumpara, a vinde,

determina, pe lânga
gruparea costurilor în categoriile cost de productie si cost non-productie,

clasificarea acestora în:

1. cost al produsului;
2. cost al perioadei.
Cost al 1. Costul produsului reprezinta costul asociat fabricarii sau achizitionarii

produsului bunurilor. El este atasat obiectului de cost pâna în momentul vânzarii. Adesea,
acest cost este denumit cost al inventarului, întrucât merge direct în conturile de
inventar în momentul în care apare si nu în conturile de cheltuieli sub forma
„costul produselor vândute”. Acesta este un concept cheie în contabilitatea
manageriala pentru ca astfel de conturi ramân în bilant drept active circulante daca
bunurile sunt nevândute la sfârsitul perioadei.
Pentru produsele fabricate, costul produsului cuprinde costurile materiale
directe, costurile salariale directe si costurile indirecte de productie, cele trei
componente ale costului de productie Aceste cheltuieli sunt generate în procesul
de productie si pot fi inventariate, evidentiate în conturile de stocuri. Ele trec prin
fazele de materii prime, produse în curs de fabricatie si produse finite, înainte de a
deveni componente ale costului bunurilor vândute. Pentru bunurile achizitionate
pentru revânzare fara
a le schimba forma lor de baza, singurul cost al produsului
este costul de achizitie.
Costul produsului poate fi considerat si cost neexpirat, deoarece, având forma
soldurilor conturilor de stocuri, reprezinta active ale entitatii economice si
contribuie la desfasurarea tranzactiilor viitoare.
Exemplu: Revenind la exemplul precedent, costul produsului este format din:

• costurile materiale 2.000 lei
• costurile salariale 3.000 lei
• costurile indirecte de productie 4.000 lei
Cost al produsului 9.000 lei


Cost al
perioadei

2. Costul perioadei reprezinta costurile care au fost recunoscute ca fiind cheltuieli
în perioada curentasi nu au fost incluse în costurile bunurilor fabricate sau
achizitionate. Costul perioadei nu este atasat unui cost de inventar, incluzând
elemente ca: publicitatea, salariile personalului administrativ, comisioanele pentru
vânzari, chiriile pentru birouri etc.
Costurile de vânzare si costurile administrative sunt considerate costuri ale
perioadei. Chiar si în cazul unei întreprinderi comerciale, acestea sunt tratate ca
fiind costuri ale perioadei.

Exemplu: La S.C. AGRO-INDUSTRIALA MOGOSOAIA S.A. costul perioadei se
determina astfel:

• costul de vânzare
1500 lei
• costul administrativ
1000 lei
Cost al perioadei
2500 lei/buc.

Concluzii.

.
Costul produsului cuprinde toate cheltuielile asociate si decontate unui obiect
de cost;
.
Costul perioadei cuprinde toate cheltuielile recunoscute în rezultatul final
(profit sau pierdere), nefiind în mod direct legate de achizitionarea si
fabricarea bunurilor. Este asumat ca o functie de timp.
14.3.3 Controlul costurilor
Tipuri
de costuri

Costurile
variabile

Concentrarea activitatii de management în doua directii principale planificare
(stabilirea obiectivelor si determinarea politicilor de realizare a lor) si control
(instrumentele utilizate pentru asigurarea realizarii obiectivelor) impune
managementului existenta unui sistem informational al întreprinderii. Din punct
de vedere contabil, cerintele informationale se reduc adeseori la cunoasterea
costurilor întreprinderii.

Pentru planificare si control, costurile se pot clasifica în:

1. costurile variabile si fixe;
2. costurile directe si indirecte;
3. costurile controlabile si necontrolabile;
4. costurile standard si reale.
1. Costurile variabile si fixe au la baza clasificarii criteriul comportamentului.
Comportamentul costurilor reprezinta modul în care reactioneaza
un cost la
schimbarile intervenite în volumul productiei sau activitatii întreprinderii. Daca
nivelul activitatii creste, scade sau este constant, un anumit cost ar putea creste,
scadea sau ramâne constant.
Managementul trebuie sa anticipeze sensul si marimea schimbarii unui cost.
Pentru a furniza aceste informatii, costurile sunt clasificate în doua categorii:
costurile variabile si costurile fixe.

Costurile variabile sunt costurile care se modifica pe total, proportional cu
volumul activitatii. Observam ca, daca spunem despre un cost ca este variabil,
vorbim în termeni de valoare totala. Costurile totale variabile cresc sau scad dupa
cum nivelul activitatii creste sau scade. Un aspect interesant al comportamentului
costurilor variabile este acela ca un cost variabil ramâne constant atunci când este
exprimat pe unitatea de produs.


Costurile fixe

Acest aspect al costurilor variabile îl exemplificam pe baza datelor prezentate
în paragraful 14.3.1. Costul variabil unitar al iaurtului este de 6.500 lei/buc.

Iaurt Cost variabil Cost variabil total
(buc.) unitar (lei) (lei)
1
6500 6500
2 6500 13000
…… …….. ……..
10.000 6500 65.000.000

Observam, din datele de mai sus, cum costul variabil unitar al produsului
ramâne constant la 6500 lei/buc. Costul variabil total urmeaza trendul volumului
activitatii.

Într-o întreprindere de productie exista multe exemple de costuri variabile. În
general, în aceasta
categorie se includ materialele directe, salariile directe si
elementele asociate acestora si câteva articole de costuri indirecte (utilitati,
combustibil). La o întreprindere comerciala în costurile variabile se includ costul
bunurilor vândute, comisioanele aferente vânzarilor.

Costurile variabile mai sunt denumite costuri operationale.

Costurile fixe sunt costurile care ramân constante pe total, indiferent de
modificarea volumului activitatii. Ele corespund, pentru fiecare perioada, unei
capacitati de productie. Se mai numesc costuri de structura sau de capacitate.
Capacitatea de productie reprezinta limita superioara a out-putului productiv al
unei entitati economice, tinându-se cont de resursele pe care le detine, adica ceea
ce poate produce o întreprindere într-o perioada data de timp.

Costurile fixe exprimate pe unitatea de produs se modifica invers proportional
cu volumul de productie sau activitate. Prin prisma valorilor unitare, costurile fixe
scad pe masura ce volumul activitatii creste si cresc pe masura ce volumul
activitatii scade. Acest aspect al costurilor fixe îl exemplificam prin chiria lunara
de 4.000.000 lei, pentru linia de fabricatie a iaurtului care produce pâna la 10.000
bucati lunar.

Cost fix total Iaurt (buc.) Cost fix
(lei) unitar (lei)
4.000.000 10 400.000
4.000.000 100 40.000
…… …….. ……..
4.000.000 10.000 400

Observam ca daca întreprinderea produce numai
10 bucati în fiecare luna, costul fix unitar este de 400.000 lei/buc.. Daca sunt
produse 1000 bucati în fiecare luna, costul fix unitar scade la 40.000 lei/buc., iar
daca
se produce la întreaga capacitate de productie (10.000 buc.), costul fix unitar
este de 400 lei/buc..

Costurile fixe într-o întreprindere pot fi: salariile personalului de administratie,
iluminatul, chiria, primele de asigurare, amortizarea, publicitatea etc.

Concluzie. Costurile fixe nu ramân fixe la nesfârsit, ele ramân aceleasi pentru un
nivel de activitate dat. Nu se modifica pe termen scurt ci ramân fixe atât timp cât
capacitatile ramân neschimbate.


Costurile variabile totale se modifica proportional cu volumul de productie sau
de activitate, dar sunt constante per unitate; costurile fixe totale sunt constante,
dar se modifica per unitate, o data cu modificarea volumului.

Costurile 2. Costurile directe si indirecte au la baza clasificarii modul de identificare si

directe si repartizare a consumurilor de resurse pe obiectul de cost.

indirecte
Costurile directe sunt costurile care pot fi în mod evident identificate pe
obiectul de cost. Ele reprezinta
acele cheltuieli care pot fi atribuite usor si
economic unei unitati de produs specifice. În general, în costurile directe se includ
materiile prime si salariile cu elementele asociate lor. Daca obiectul de cost este o
diviziune a entitatii economice, atunci cheltuielile acesteia privind energia
electrica, reparatiile sunt considerate cheltuieli directe. Iar daca obiectul de cost
este produsul fabricat de diviziune, atunci cheltuielile privind energia electrica,
reparatiile reprezinta cheltuieli indirecte ce trebuie repartizate asupra produsului
respectiv. Reluam datele din exemplul nostru si prezentam costurile directe:

•
Materiale directe 2000 lei
•
Salariile directe + elementele 3000 lei
asociate
Costurile directe
5000 lei/buc.

Costurile indirecte sunt costurile care nu se pot identifica si atribui cu usurinta
unui obiect de cost; ele trebuie repartizate prin aplicarea unei anumite metode.
În exemplul nostru acestea sunt:

•
Costurile indirecte de productie 4.000 lei
•
Costurile de vânzare 1.500 lei
•
Costurile administrative 1.000 lei
Costurile indirecte
6.500 lei/buc

Costuri
controlabile,
necontrolabile

Concluzie. Termenii costuri directe si costuri variabile se interfereaza de multe
ori, pentru ca multe costuri care sunt directe pot fi variabile dar costurile
variabile nu sunt totdeauna costuri directe (exemplu, costurile indirecte de
productie variabile nu sunt costuri directe, ele fiind costuri indirecte).

3. Costurile controlabile si necontrolabile au la baza clasificarii nivelul
managementului întreprinderii. Evaluarea performantelor întreprinderii prin
utilizarea informatiilor contabile permite managementului sa stabileasca politici
de exercitare a controlului costurilor.
Clasificarea costurilor în controlabile si necontrolabile este, în general
problema managementului, care angajeazasi pune în practica politici de
expansiune în exercitarea controlului asupra oricarui cost. Managementul trebuie
sa cunoasca
sursa unui element de cost si sa poata identifica persoana care îl
controleaza.

La nivele inferioare ale managementului, autoritatea nu permite controlarea
anumitor costuri si, din aceasta cauza, aceste costuri ar putea fi considerate
necontrolabile.

Este important sa
se reorganizeze pozitia relativa a costurilor. Costurile care nu
sunt controlabile pe termen scurt tind sa devina
controlabile pe termen lung la


Costurile
standard
si reale

unele nivele de organizare. La o crestere a nivelului managementului tot mai
multe costuri devin controlabile.

Costurile controlabile sunt costurile care ofera
managementului calitatea sa le
autorizeze. Daca managerii au autoritatea de a achizitiona sau superviza utilizarea
unei resurse, ei controleaza cheltuielile legate de aceasta. De exemplu, costul
contractului de promovare a iaurtului în valoare de 5.000.000 lei este un cost
controlabil pentru managerul de publicitate si necontrolabil pentru agentul de
publicitate, care nu are puterea sa autorizeze valoarea si tipul de contract pentru
clienti.

4. Costurile standard si reale au la baza clasificarii momentul de determinare în
functie de realizarea obiectului de cost.
Costurile standard sunt determinate a priori realizarii produsului. Au caracter
normativ permitând evaluarea performantelor întreprinderii pentru o perioada
data, fiind fundamentate pe baza unor studii tehnice si economice. Stabilirea
costurilor standard este mai mult o arta decât o stiinta, ele fiind relevante pentru
performanta viitoare si nu pentru neperformanta trecutului. Costul standard pe
unitatea de produs este un cost complet care cuprinde costurile directe (materiale,
manopera) si costurile indirecte ( regie )

Costurile reale (efective) sunt costurile determinate a posteriori realizarii
obiectului de cost.

Exemplu: Managementul S.C AGRO-INDUSTRIALA MOGOSOAIA S.A. a
stabilit standarde pentru cele trei elemente majore ale costului:

Elemente Cost standard Cost real
(lei) (lei)
Materiale 1950 2000
Manopera
3.050 3.000
Regie 6.450 6.500
Total cost 11.450 11.500

14.3.4. Alte concepte referitoare la costuri
Tipuri Alte concepte sunt determinate de natura costurilor, care constituie o problema


de costuri
controversata, mai ales în modul de definire si abordare în luarea deciziilor. De
exemplu: costul marginal, costul diferential, costul de oportunitate, costul
subactivitatii, costul complet, costul partial etc.

Costul marginal reprezinta costul ultimei unitati de produs asociat unei cresteri
de la o alternativa la alta. Acesta poate fi numai cost variabil.

Costul diferential este un concept mai larg decât costul marginal pentru ca se
refera la orice schimbare în costul total al activitatii, cuprinzând atât cresterile de
cost cât si micsorarile de cost între alternative. Acesta poate fi atât fix cât si
variabil.

Exemplu: Managerul Departamentului de Marketing din cadrul S.C. AGROINDUSTRIALA
MOGOSOAIA S.A. propune schimbarea politicii de vânzare, de la


distributia prin intermediul comerciantilor (vânzare indirecta) la distributia prin
magazinele proprii (vânzare directa) pentru 1000 kg pulpe de pui. Costurile
vânzarii indirecte sunt comparate cu costurile vânzarii directe dupa cum urmeaza:

-Mii lei-

Elemente Vânzare
indirecta
Vânzare
directa
Costuri
diferentiale
Cost al produsului
Publicitate
Comisioane
Amortizare depozite
Alte cheltuieli
35.000
10.000
500
2.500
6.000
35.000
4.000
1.000
3.000
6.000
0
(6.000)
500
500
0
Total cost 54.000 49.000 (5.000)

Observam diferentele favorabile (micsorari de cost) si nefavorabile (cresteri de
cost) între cele doua alternative si pe total un cost diferential de 5.000.000 lei
pentru politica de vânzare directa.

Costul de oportunitate este un cost al alegerii ce s-ar realiza cu alt obiect de
cost între alternative atunci când se dispune de resurse limitate. Renuntând la o
alternativa, elementele pozitive ale alternativei respinse devin cost de oportunitate
al alternativei selectate.

Exemplu: Managementul întreprinderii propune în AGA investirea a 25.000.000
mii lei în achizitionarea unui lot de pamânt care va fi folosit în viitoarea
expansiune a întreprinderii. Decât sa fie investita în lotul de pamânt, aceasta suma
ar putea fi investita în automatizarea liniilor de productie. Daca pamântul este
achizitionat, profitul, care ar putea fi obtinut daca s-ar alege varianta investitiei în
automatizarea liniilor de productie, devine cost de oportunitate.

Costul subactivitatii este costul atasat fluctuatiei nivelului real de activitate în
raport cu nivelul normal de activitate al întreprinderii. El corespunde neutilizarii
capacitatii de activitate, nu se include în costul obiectului de cost ci afecteaza
direct rezultatul exercitiului.

Costul complet este costul care încorporeaza toate consumurile generate de
obtinerea si desfacerea unui obiect de cost (costul de productie plus costul de
vânzare plus costul administrativ) (Fig. 14.2.).

Costul de productie
Costuri
materiale
Costuri
salariale
Costuri
indirecte
de productie
Costul de
vânzare

Costul
complet

Costul
administrativ

Fig. 14.2.


Reluam exemplul S.C. AGRO-INDUSTRIALA MOGOSOAIA S.A. si
determinam costul complet al produsului iaurt :

Costul complet 11.500 lei/ buc.

• Costul de productie 9.000 lei/ buc.
• Costulde vânzare 1.500 lei/buc.
• Costul administrativ 1.000 lei/ buc
Costul partial reprezinta costul care încorporeaza numai o parte din
consumurile generate de obtinerea si desfacerea unui produs, de exemplu, numai
costurile variabile nu si cele fixe sau numai costurile directe nu si cele indirecte.


14.4 Întrebari si probleme
1) Definiti contabilitatea manageriala.
2) Numiti si argumentati scopurile contabilitatii costurilor.
3) Precizati caracteristicile ce definesc conceptul de cost.
4) Explicati afirmatia „Nu trebuie confundate notiunile cost si cheltuiala”.
5) Desprindeti din textul capitolului aspectele specifice urmatoarelor tipuri de costuri:
• costul de productie;
• costul de vânzare;
• costul administrativ;
• cost al produsului;
• cost al perioadei;
• costul subactivitatii;
• costul complet.
6) Care sunt cele trei componente ale costului de productie? Dar ale costului complet?
7) Prin ce se deosebesc cheltuielile directe de cele indirecte?
8) Localizati interferenta costurilor directe cu costurile variabile.
9) Care este deosebirea dintre o cheltuiala a produsului si o cheltuiala a perioadei?
10) Precizati care din urmatoarele costuri sunt atasate unui cost de inventar:
• costul de vânzare;
• costul administrativ;
• cost al produsului.
11) Ce este un cost standard? Dar un cost real?

12) Prin ce se deosebesc costurile variabile de costurile fixe?
13) Definiti capacitatea de productie.
14) Urmatoarele cheltuieli sunt identificate în balanta de verificare a S.C. AGRO-INDUSTRIALA


MOGOSOAIA S.A.:

Comisioane pentru vânzari U.M. 30.000
Materiale consumabile pentru productie 21.000
Manopera directa
70.000
Asigurari spatii de productie 5.000
Materii prime 250.000
Salariile personalului administrativ 15.000
Cheltuieli de ambalare 18.000
Amortizare utilaje 16.000
Cheltuieli privind publicitatea 28.000
Salariul managerului general 35.000
Salariile specialistilor din departamentul
productie 42.000

Identificati cheltuielile care se încadreaza în categoria cheltuielilor pe produs si pe cele care se
încadreaza în cheltuielile perioadei. Argumentati raspunsurile.

INTRODUCERE ÎN ANALIZA FINANCIARA

Capitolul 13
13.1. Delimitari
Definitie
Abordari

Analiza situatiilor financiare presupune studiul relatiei dintre informatiile
cuprinse în aceste documente, la un moment dat si tendinta evolutiei acestora,
într-un anumit interval de timp. Scopul principal al analizei situatiilor financiare
este acela de a obtine o imagine pertinenta a situatiei interne a întreprinderilor,
reflectata concentrat în nivelul rentabilitatii, eficientei si riscului, informatii care
permit apoi selectarea deciziilor optime de investitii. Prin analiza financiara se
elaboreaza previziuni cu privire la evolutia viitoare a subiectului analizat si se
poate diagnostica starea financiara a întreprinderii. Analiza financiara permite, de
asemenea, evaluarea echipei manageriale. Mai presus de toate, însa, analiza
financiara reduce numarul deciziilor bazate pe intuitie si subiectivism, îngustând
substantial inevitabilele manifestari ale incertitudinii.

În mod traditional, literatura privind analiza financiara s-a concentrat asupra
analizei univariate, care presupune studiul unor indicatori într-un anumit
moment în timp si care determina concluzii pe baza comparatiilor. Studiul acestor
indicatori permite elaborarea unei imagini asupra performantelor agentilor
economici precum si asupra pozitiei financiare a acestora, fiind des utilizati în
practica.

Începând cu 1970, analiza financiara s-a mutat pe tarâmul analizei
multivariate, care considera impactul în timp al mai multor indicatori, corelati în
anumite proportii, folosind tehnici statistice de tipul analizei regresiei sau a
discriminantului multiplu.

Ne vom ocupa pentru început de analiza univariata, cu precizarea necesara ca
determinarea unor indicatori nu are nici o semnificatie fara comparatia cu valorile
anterioare ale acestuia (analiza tendintei) sau cu rezultatele altor întreprinderi din
cadrul aceleiasi ramuri economice (analiza încrucisata).

13.2. Analiza univariata
Analiza univariata pleaca de la evaluarea performantelor companiilor, reflectate prin intermediul
indicatorilor de rentabilitate si lichiditate.

Indicatorii de
rentabilitate

a) Indicatorii de rentabilitate reprezinta cea mai importanta arie de actiune a
analizei financiare, permitând evaluarea abilitatii întreprinderilor de a realiza
profit, utilizând o gama limitata de resurse. Valorile ridicate ale rentabilitatii pot
deriva din combinatii optimale între abilitatea echipei manageriale de a comunica
rapid si coerent informatiile de care dispune si calitatile de raspuns ale
personalului companiei. Indiferent daca
agentul economic urmareste maximizarea
profitului sau alt obiectiv, actionarii vor fi întotdeauna interesati de rentabilitate,
ca indiciu al modului în care managerii utilizeaza
resursele pe care le au la
dispozitie.

Rentabilitatea poate fi exprimata
fie pe baza profitului brut (calculat ca
diferenta între vânzari si costul acestora) fie cu ajutorul profitului net (ca diferenta
dintre profitul brut si celelalte cheltuieli), luând ca baza de referinta vânzarile. Ne-
am oprit asupra urmatorilor indicatori de rentabilitate:


• rata marginala a profitului (profitul luat în calcul nu cuprinde elemente
financiare, ceea ce permite comparatii între societati finantate diferit; de
asemenea, se pot elabora si comparatii privind performantele operationale ale
agentilor economici) se calculeaza ca raport procentual între profitul brut si
vânzari (rata marginala
a profitului brut) sau ca raport între profitul net si volumul
vânzarilor (rata marginala
a profitului net):
Profit brut x 100 Profit net x 100
Vânzari sau Vânzari
• rentabilitatea capitalului reprezinta o alta posibilitate de reflectare a
profitabilitatii, prin raportarea vânzarilor sau a profitului brut la capitalul utilizat
(capital utilizat = active totale = capitaluri proprii + datorii):
Vânzari x 100 Profit brut x 100
Capital utilizat sau Capital utilizat


• rentabilitatea capitalului permanent investigheaza eficienta de ansamblu a
companiei, prin prisma finantarii pe termen lung, profitul net si dobânzile la
creditele pe termen lung fiind raportate la capitalul permanent (capital permanent
= capitaluri proprii + datorii pe termen lung):
Profitul net + dobânzile la credite pe termen lung
Capital permanent


Rentabilitatea capitalului utilizat poate creste fie printr-o majorare a profitului,
fie printr-o viteza de rotatie mai mare a activelor. De asemenea, ramuri industriale
diferite au niveluri specifice de rentabilitate (spre exemplu comertul cu amanuntul
înregistreaza o rata marginala a profitului mica dar o viteza de rotatie mare a
activelor, situatie opusa celei din industria prelucratoare).

Importanta indicatorilor calculati pe baza de vânzari a scazut în ultimul timp,
deoarece se considera ca pretul de vânzare poate fi grevat de influente inflationiste
sau politici concurentiale, iar costul vânzarilor poate fi de asemenea poluat
informational (a se remarca rezultatele particulare ale diferitelor metode de
evaluare a stocurilor).

• alte metode de calcul al rentabilitatii implica activele, fixe sau nete si masoara
succesul de ansamblu al întreprinderilor:
Profit net Profit net x 100
Total active sau Active fixe

• modul de finantare reprezinta o alta perspectiva a rentabilitatii, raportând
profitul net (înainte sau dupa impozitare) la suma capitalului social si a rezervelor:
Profitul net (înainte sau dupa impozitare)
Capital social + rezerve



Acest indicator reflecta eficienta investitiei actionarilor, reflectând modul în
care sursele proprii de finantare au fost utilizate (prin considerarea nivelului
rezultatelor obtinute în prezent) si încercând determinarea evolutiei viitoare.
Previziunile analistilor vor fi cu atât mai valoroase cu cât vor include informatii
mai detaliate despre performantele companiilor pe domenii de activitate si zone
geografice.

Atunci când analistii financiari dispun de conturi anuale detaliate, este posibila


elaborarea unei analize piramidale a rentabilitatii, asa cum încearca sa sugereze

diagrama urmatoare:

Diagrama A: Analiza piramidala a rentabilitatii, pe baza indicatorilor financiari univariati

Profit înainte de impozitare
Total active



Vânzari

Profit

Total active

Vânzari


Cost vânzari Cost distributie Chelt. adm.

Active fixe Active curente

Vânzari Vânzari Vânzari

Vânzari Vânzari


Analiza contului de profit si pierdere nu este suficienta
în evaluarea unei
întreprinderi, care se confrunta
cu problema resurselor limitate, costisitoare si care
trebuie utilizate eficient. Se impune compararea rezultatelor obtinute cu resursele

utilizate de companie si controlate prin management, corelatie reflectata cu
ajutorul indicatorilor de eficienta.
b) Indicatorii de eficienta
reflecta masura în care eforturile facute de

întreprindere justifica
efectele generate de activitatea acesteia. Exista mai multe
modalitati de a calcula eficienta activitatii unui agent economic, considerând în
acest sens urmatoarele exemple:

• raportarea volumului vânzarilor (efectele activitatii) la valoarea activelor fixe
sau activelor curente nete sau totalului activelor:
Vânzari Vânzari sau Vânzari
Active fixe sau Active curente nete Total active

Indicatorii
de eficienta


Rotatia • creantele comerciale vor constitui o alta baza de comparatie pentru vânzarile
creantelor realizate (se iau în calcul numai vânzarile pe baza de credit comercial):
comerciale

Vânzari Creante comerciale x 365
Creante comerciale sau Vânzari


Rotatia
datoriilor
comerciale

Rotatia
stocurilor

Ultima relatie determina numarul de zile de credit comercial, acordate
clientilor. Evolutia în timp a acestui indicator poate fi comparata cu valorile medii
ale ramurii economice, degajând opinii cu privire la calitatea managementului.

• datoriile comerciale reprezinta o alta posibilitate de determinare a eficientei
activitatii întreprinderilor:
Datorii comerciale x 365
Volumul achizitiilor


Acest indicator reflecta numarul de zile de credit comercial acordate de
furnizori, volumul achizitiilor fiind calculat pe baza costului consumurilor si
variatiei stocurilor (cumparari = stoc final -stoc initial +

+ valoarea consumurilor). Valoarea acestui indicator va fi analizata evolutiv si
comparata cu media pe ramura. Un interval mare de timp de onorare a datoriilor
comerciale poate fi un semn de slabiciune sau un semnal de alarma; în alte cazuri,
însa, poate semnala o companie puternica, care încearca sa faca fata unei perioade
de recesiune economica.
• viteza de rotatie a stocurilor reflecta numarul de rotatii ale stocurilor într-un
ciclu economic, raportând costul vânzarilor la valoarea stocului sau viceversa:
Costul vânzari Valoarea stocului x 365
Valoarea stocului sau Costul vânzarilor

O mare atentie trebuie acordata acestui indicator si concluziilor care se vor
degaja din analiza: valoarea stocului este calculata pe baza costurilor istorice si
reflecta un moment precis în timp – sfârsitul anului - ceea ce pune sub semnul
întrebarii utilitatea acestui indicator în cazul stocurilor sezoniere.

De asemenea, o mare importanta o are si metoda folosita în evaluarea
stocurilor (LIFO determina o valoare a stocului mai scazuta decât FIFO sau
Metoda Costului Mediu Ponderat), la care se adauga complexitatea si efectele
diferitelor metode de alocare a cheltuielilor indirecte. O analiza rafinata poate
calcula nivelul eficientei utilizarii stocurilor în cadrul diferitelor segmente de
activitate, sectoare sau zone geografice dar, din pacate, aceste informatii nu sunt
disponibile nici macar în notele la bilant.

Daca dorim o analiza piramidala a eficientei, prin considerarea informatiilor
cuprinse în bilantsi contul de profit si pierdere, atunci o posibila solutie ar fi cea
înfatisata de diagrama urmatoare. Analiza acestor indicatori piramidali nu trebuie
facuta în mod dogmatic, ci pe baza de corelatii în cadrul acestui sistem, tinând
cont de faptul ca interpretarea conturilor este o arta în care rigiditatea gândirii nu
face decât sa dauneze.


Diagrama B: Analiza piramidala a eficientei, pe baza de indicatori univariati

Active curente
Vânzari



Lichiditatea
curenta


Lichiditatea
imediata


Stoc Debitori Alte active curente
Vânzari Vânzari Vânzari


Stoc Debitori
Costul vânzarilor



Perioada medie a

Valoarea medie a
stocurilor cunoscute


creditului obtinut

c) Analiza riscului financiar pleaca de la premisa ca
furnizorii de capital pe
pietele financiare vor atasa un nivel relativ al riscului investitiilor potentiale.
Literatura de specialitate distinge doua tipuri de risc, asociate pietelor de capital si
participantilor: riscul sistematic (sau riscul de piata) si riscul nesistematic (sau
riscul de firma). Ultima categorie de risc face obiectul expunerii noastre în
continuare.

Indicatorii de analiza financiara care se refera la riscul nesistematic tind sa se
focalizeze pe politicile monetare si financiare, care ilustreaza capacitatea firmei de
a face fata obligatiunilor de plata. Am considerat, în acest sens, indicatorii de
lichiditate si indicatorii de solvabilitate.

Indicatorii de lichiditate examineaza abilitatea companiei de a-si onora
obligatiile de plata pe termen scurt (lichiditatea pe termen scurt) sau într-un
orizont mai larg de timp (solvabilitatea pe termen lung). Indicatorii de lichiditate
pe termen scurt se împart, la rândul lor, în trei categorii: lichiditatea curenta,
lichiditatea imediata
si rate pe baza de cash-flow.

• Ratele lichiditatii curente se calculeaza
ca raport dintre activele curente si
datoriile curente:
Vânzari pe credit com.
Active curente
Datorii curente


Valoarea acestui indicator variaza în functie de politica de finantare adoptata
de întreprindere si în functie de tipul de activitate desfasurat (spre exemplu,
firmele care activeaza în sectorul comercial au datorii curente în exces, vânzarile
se fac în cea mai mare parte pe baza de “cash”, iar stocurile sunt relativ scazute,
deci ratele de lichiditate vor fi relativ scazute). Uneori, o rata de lichiditate mai
mare decât media poate indica o activitate mai slaba a întreprinderii respective.

• Ratele lichiditatii imediate reprezinta raportul dintre activele curente, exclusiv
valoarea stocurilor si datoriile curente. Motivul pentru care stocurile au fost
excluse din calcul este acela de a focaliza atentia doar asupra elementelor cu statut

cert, care se afla deja sub forma de bani sau sunt în curs de a atinge acest stadiu.
Acest indicator reprezinta un bun indiciu despre abilitatea companiilor de a-si
onora datoriile pe termen scurt:

Indicatorii
solvabilitatii

Active curente (mai putin stocuri)
Datorii curente


Acest indicator arata modul în care întreprinderea va fi capabila sa-si continue
activitatea, fara a beneficia de fluxuri monetare în viitor (perioada respectiva este
denumita “interval fara credit”). Nivelul considerat satisfacator pentru acest
indicator este 1, însa cifrele obtinute nu trebuie luate ca atare, ci trebuie corelate
cu sfera de activitate si stadiul atins în ciclul comercial. Un nivel ridicat al acestui
indicator sugereaza, aparent, o lichiditate pozitiva, dar poate, de asemenea, sugera

o blocare nerentabila a fondurilor în stocuri greu vandabile, creante incerte si
cash. Într-o perioada inflationista, o valoare mare a activelor curente va indica cu
siguranta pierderi monetare si diminuarea puterii de cumparare.
• Rate de lichiditate bazate pe “cash-flow”. De regula, indicatorii de lichiditate
determina abilitatea întreprinderilor de a utiliza activele curente pentru a-si onora
datoriile pe termen scurt, însa prezinta inconvenientul ca se bazeaza pe o valoare
statica, oferita de bilantsi nu prezinta nici o indicatie cu privire la fluxurile
monetare degajate de activitatea societatii. Rata de lichiditate calculata pe baza de
cash-flow vine sa remedieze aceasta problema, plecând de la premisa ca
documentele contabile de sinteza contin si un tablou al fluxurilor monetare.
Calculul se bazeaza pe raportul dintre fluxurile monetare (cash-flow) degajate din
activitatea curentasi datoriile curente:
Cash flow Cash flow
Datorii curente sau Datorii totale
Companiile americane de prestigiu au un nivel al acestui indicator cel putin
egal cu 20%, ceea ce în Marea Britanie ar fi considerat riscant. De asemenea, în
tarile unde tablourile fluxurilor monetare nu reprezinta un document obligatoriu,
în cadrul situatiilor financiare anuale, apar numeroase probleme legate de
definirea, calculul si interpretarea notiunii de “cash-flow”.

Ratele de solvabilitate reflecta abilitatea companiilor de a-si onora, la
scadenta, obligatiile pe termen lung. În cazul în care întreprinderea nu reuseste sa
ramburseze angajamentele asumate, devine insolvabilasi intra
în faza de lichidare
juridica sau restructurare. Daca agentii economici vor realiza un profit mare în
viitor înseamna ca, teoretic, vor avea capacitatea de plata
a datoriilor. Doua ratii
sunt analizate din aceasta perspectiva: rata de îndatorare si rata de acoperire a
dobânzilor.

• Rata de îndatorare cuantifica capacitatea companiilor de a finanta activele fie
prin intermediul surselor atrase, fie prin intermediul surselor proprii:
Datorii pe termen lung

Datorii pe termen lung + Capitaluri proprii

sau

Datorii pe termen lung
Capitaluri proprii


sau

Datorii pe termen lung
Total active


sau

Datorii totale
Total active


În ultima perioada, finantarile în afara bilantului, ca de exemplu finantarile prin
leasing, sunt foarte frecvente, ceea ce face relativa
utilitatea ratei de îndatorare, în
astfel de cazuri. O alta problema se refera la tipul activelor ce trebuie incluse în
calculul acestui indicator: o serie de analisti au sugerat ca
ar trebui incluse doar
cele corporale, care ofera
un grad mai mare de securitate; alti specialisti au iterat
importanta activelor necorporale, dar aici apare chestiunea delicata a tratarii
fondului comercial.

• Rata de acoperire a dobânzilor este calculata prin raportarea profitului curent
(obtinut din activitatea de exploatare) la valoarea dobânzilor si dividendelor
platite preferential, generându-se astfel proportia în care profitul acopera aceste
plati:
Profit curent

Dobânzi + Dividende preferentiale

În interpretarea acestei rate este bine sa nu pierdem din vedere variabilitatea
profitului curent. O companie cu venituri stabile în timp va fi capabila sa suporte
mai bine un nivel ridicat al acestor plati decât o companie care va obtine un profit
variabil. Daca valoarea acestui indicator scade sub 2, atunci compania va fi
considerata riscanta.

13.3. Analiza multivariata
Modelele Anii ‘90 au cunoscut o accentuata
crestere a proportiei de întreprinderi cu

multifactoriale
dificultati financiare, generate fie de cauze temporare, fie de cauze ireversibile.
Abilitatea de a prevedea viitoarele dificultati cu care s-ar putea confrunta un agent
economic sau altul a fost si este extrem de apreciata de investitori si creditori,
daca preîntâmpina, în faza incipienta, insolvabilitatea.

Scorul Z Indicatorii de analiza prezentati anterior nu ofera o imagine satisfacatoare în
acest sens, numerosi cercetatori concentrându-si atentia asupra modelelor
multifactoriale. Metodologia folosita în analiza multifactoriala este de a combina
mai multi indicatori financiari în cadrul unei formule care are ca scop generarea
unui index numeric, utilizat în determinarea starii si perspectivei întreprinderilor.
Cel mai popular model este cel construit de Altman, care, într-un studiu a 33 de
firme americane insolvabile, publicat în 1968, a reusit sa prezica falimentul
acestora pe baza unor tehnici statistice. Modelul inventat, denumit scorul Z (sau
scorul lui Altman), cuprinde cinci rate de analiza, a caror combinatie este cea mai
buna estimare a nivelului viitor de solvabilitate (sau faliment):

Z =0,012X + 0,014X + 0,033X + 0,006X + 0,010X

unde:

1
2
45

3


Alte modele
multifactoriale

X1
= Capitalul utilizat/ Total active;
X2 = Rezultatul reportat/ Total active;
X3 = Profitul înaintea impozitarii (exclusiv elementele financiare)/ Total active;
X4 = Valoarea de piata a companiei/ Valoarea nominala a datoriilor;
X5 = Vânzari/ Total active


Dupa
cum se poate observa, scorul Z combina aspecte ale lichiditatii,
profitabilitatii, ratei de îndatorare si ratei de rotatie a activelor. Concluziile
utilizarii acestui model se împart în trei categorii:

• Z < 1,81 reflecta companii cu o mare probabilitate de faliment în viitor;
• Z > 3 reflecta companii cu o probabilitate redusa de faliment în viitor;
• Z > 1,8 si Z < 3 reflecta companii cu probabilitate nedeterminata de faliment.
Toate calculele sunt bazate pe informatii continute în bilanturile contabile, cu
exceptia celor referitoare la capitalizarea bursiera a companiilor. Altman a testat
modelul conceput pe diferite panele de întreprinderi si a remarcat ca, pentru un
interval de un an înaintea falimentului, clasificarea companiilor în cele trei
categorii (în functie de valoarea scorului Z) este corecta în proportie de 96%. Se
pare însa ca, pe masura ce intervalul de timp se largeste, corectitudinea
previziunilor scade. De asemenea, trebuie remarcat faptul ca studiul întreprins de
Altman s-a axat pe sectorul manufacturier american, în perioada 1946-1965,
caracterul extrem de particular al concluziilor facând imposibila extrapolarea
acestora la un univers mai larg.
Altman si alti cercetatori (Taffler si Tisshaw) au extins în continuare cercetarea
pe baza scorului Z, individualizând variabilele specifice ramurilor industriale
precum si alte elemente cu caracter general. Taffler, în studiul publicat în 1982,
concluzioneaza ca cele mai semnificative rate de determinare a situatiei financiare
a unei companii sunt urmatoarele:

1. Profit înainte de impozitare (exclusiv elemente financiare)/ Total active;
2. Total datorii/ Capital net utilizat;
3. Active rapide/ Total active;
4. Capital curent / Situatia neta patrimoniala;
5. Costul vânzarilor/ Valoarea stocurilor.
Au existat numeroase critici privind aceste modele de analizasi capacitatea lor de
a reflecta situatia reala a întreprinderilor, la un moment dat. Un studiu întreprins
de Banca Angliei concluzioneaza: “... o analiza atenta a conturilor (anuale - n.n.),
pe o perioada lunga de timp, împreuna cu utilizarea si a altor informatii
disponibile, pare sa fie cea mai bunasi singura baza de analiza a pozitiei
financiare a companiilor” (Bank of England, Quarterly Bulletin, iunie, 1982).

13.4. Indicatori ai burselor de valori
Acesti indicatori utilizeaza informatiile contabile combinate cu elemente stabilite în cadrul
pietelor de capital si genereaza rezultate concludente pentru investitori si alte categorii de persoane,
interesate în performantele companiilor. Acesti indicatori sunt prezentati în cele ce urmeaza.

Câstigul
• Câstigul pe actiune este un indicator care reflecta modul în care evolutia

pe actiune
companiei poate afecta interesul actionarilor, fiind calculat ca raport între profitul
potential distribuibil actionarilor (exclusiv dividendele preferentiale) si numarul
de actiuni ordinare existente pe piata:

Profitul potential distribuibil
Numarul de actiuni ordinare



Pretul • Pretul actiunii raportat la câstigul pe actiune reflecta riscul investitiei, în
actiunii / functie de evolutia companiei si se calculeaza, dupa cum arata
si denumirea, ca
câstigul raport între pretul unei actiuni si câstigurile (profitul destinat actionarilor) pe
pe actiune actiune:

Rata
dividentului

Pretul pe actiune
Câstigul pe actiune


Daca profitul este “comprimat” într-o anumita perioada de timp, atunci
valoarea acestui indicator poate fi marita artificial, deoarece pretul unei actiuni nu
va scadea neaparat daca diminuarea profitului este considerata temporara. Situatia
inversa apare atunci când profitul este “umflat” artificial, prin inflatie si va
determina o valoare mai scazuta a acestui indicator, în conditiile în care pretul
actiunii nu se modifica sau modificarea nu este substantiala.

De asemenea, dimensiunea acestui indicator variaza mult de la o tara la alta, în
functie de politicile adoptate în determinarea profitului (spre exemplu, în
Germania, datorita politicilor conservatoare de calcul al profitului, valoarea medie
a acestui indicator tinde sa fie mai mare decât în alte tari, care au o atitudine mai
relaxata în aceasta privinta, precum Marea Britanie sau Olanda). Acest indicator
este folosit pe scara larga
pentru companiile cotate la bursa, fiind publicat zilnic si
este considerat cel mai bun indiciu în ceea ce priveste riscul nesistematic si
previzionarea evolutiei companiilor.

• Rata dividendului reflecta modul în care previziunile de câstig ale actionarilor
corespund realitatii. Rata dividendului se calculeaza ca raport dintre valoarea
bruta a dividendelor (inclusiv impozitul pe dividende) si pretul curent al actiunii:
Dividendul brut
Pretul curent al actiunii


Rata
de acoperire

Cei care investesc în actiuni ordinare se asteapta sa fie rasplatiti pe de-o parte
sub forma dividendelor, pe de alta parte sub forma cresterii capitalului investit. O
valoare ridicata a acestui indicator nu înseamna neaparat o potentiala investitie
atractiva, pentru ca
o reducere a pretului actiunilor poate fi un semnal al reducerii
(sau chiar anularii) dividendelor viitoare.

• Rata de acoperire a dividendului utilizeaza în exclusivitate informatii contabile
si se calculeaza
ca raport dintre profitul care ar putea fi distribuit si dividendele
platite pentru actiunile ordinare:
Profitul potential distribuibil
Dividendele ordinare


Acest indicator ofera
o imagine de ansamblu asupra sigurantei platii
dividendelor sau mai precis de câte ori întreprinderea îsi poate onora obligatiile
fata de actionari, utilizând profitul obtinut în anul curent.


• Valoarea activelor pe actiune reflecta masura în care valoarea actuala a
Valoarea

actiunilor este sustinuta de activele întreprinderii. Când valoarea contabila a

activelor

activelor este superioara valorii de piata, compania respectiva poate deveni tinta

pe actiune

speculatorilor sau a concurentei. Se calculeaza
ca raport dintre valoarea activelor
nete si numarul de actiuni emise:

Active nete
Numarul de actiuni emise


• Rata împrumutului obligatar se calculeaza raportând valorile anuale ale
Rata

dobânzilor, platite pentru o obligatiune, la pretul de piata
al unei obligatiuni:

împrumutului
obligatar

Dobânda anuala platita pentru o obligatiune
Pretul unei obligatiuni

O evaluare completa a câstigului obtinut investind în obligatiuni cu dobânda
fixa se poate realiza numai la scadenta împrumutului.

În concluzie, trebuie reiterata importanta comparatiilor dintre diferite companii,

ramuri de activitate sau tari si analizata cu grija semnificatia fiecarui indicator si

continutul cifrelor folosite în calcul.

Vom prezenta în continuare câteva concluzii legate de utilizarea analizei
financiare în evaluarea întreprinderilor. Bilantul contabil este documentul esential,
care furnizeaza informatiile necesare analizei financiare, însa exista o serie de
limitari ale acestuia, care pun sub semnul întrebarii utilitatea sa ca document de
informare1:

1. absenta unor posturi bilantiere care sa reflecte resursele interne create de
întreprinderi si care nu pot fi atasate unor costuri, cum ar fi experienta colectiva a
echipei de angajati;
2. evaluarea pe baza costurilor istorice pune sub semnul întrebarii veridicitatea
situatiei financiare la sfârsitul anului, asa cum apare în cadrul bilanturilor
contabile;
3. efectul principiului de recunoastere, în cadrul conturilor anuale, numai a
acelor cheltuieli care au contribuit la obtinerea veniturilor perioadei respective;
data fiind interconexiunea logica dintre bilantsi contul de profit si pierdere,
contabilul trebuie sa aleaga între doua alternative: fie sa calculeze cifrele din
contul de profit si pierdere pe baza procedurilor si formulelor logice si sa transfere
în bilant ceea ce ramâne, fie sa calculeze diferitele valori din bilantsi ceea ce
ramâne sa fie transferat în contul de profit si pierdere (de regula, este preferata
prima varianta, contul de profit si pierdere având, se pare, o importanta mai mare
decât bilantul);
4. variatiile în masa monetara
(în special în perioadele inflationiste) determina
scaderea încrederii publicului în relevanta documentelor contabile de sintezasi
duc la considerarea altor surse de informatii financiare pentru formarea deciziilor
de investitii;
5. fluctuatiile activitatii între momentele de sfârsit ale anului si începutul
urmatorului ciclu contabil nu sunt cuprinse în bilanturile contabile;
6. influenta unor factori externi, nemonetari, asupra activitatii companiilor nu
poate fi reflectata prin intermediul conturilor anuale.
•

1Alexander si Nobes, (1994).


Aplicatie

Bineînteles ca toate aceste inconveniente ar putea disparea daca informatiile
contabile ar fi ajustate periodic, astfel încât sa permita o mai buna reflectare a
realitatii. O alta posibilitate ar putea fi adoptarea unor norme contabile
internationale, care sa mareasca
gradul de comparabilitate între diferite tari si sa
reduca inadvertentele existente în prezent.

Vom analiza în continuare evolutia unor indicatori financiari la societatea
comerciala ALPHA S.A., având ca obiect de activitate productia si
comercializarea bauturilor racoritoare.

• Rata lichiditatii generale a înregistrat valoarea de 23% în 1999 si de 20,85% în
2000. Aceasta scadere se datoreaza, în principal, reducerii disponibilitatilor
banesti ale întreprinderii, ca urmare a majorarii duratei de încasare a creantelor
comerciale. Societatea
ALPHA S.A. va trebui sa se preocupe de îmbunatatirea lichiditatii generale, mai
ales din perspectiva obtinerii unui credit bancar pe doi ani, pentru sustinerea
investitiilor în noi linii de productie si îmbuteliere.
• Rata lichiditatii curente a fost de 0,5% în 1999 si de 0,22% în 2000. Se
remarcasi în acest caz o scadere (de 44%) a lichiditatii curente. Principala cauza o
constituie diminuarea numerarului si echivalentelor de numerar ale societatii, pe
fondul generalizarii blocajului financiar. Se poate aprecia ca lichiditatea curenta
(“testul acid”) este slabasi, daca situatia se va perpetua si în viitor, întreprinderea
va avea probleme serioase în a continua activitatea.
• Rata lichiditatii imediate a fost de 0,57% în 1999 si de 0,22% pentru 2000.
Valorile scazute ale acestui indicator nu sunt compatibile cu mentinerea
echilibrului financiar. Valoarea optima
a acestui indicator se situeaza între 0,8 si
1. În cazul nostru, valorile obtinute de ALPHA S.A. sunt considerate slabe.
• Rata solvabilitatii globale (activ total/datorii totale) a fost de 0,47% în 1999 si
de 0,22% în 2000. Securitatea financiara
pe termen lung a societatii ALPHA S.A.
este si ea amenintata, posibilitatea de obtinere a creditelor bancare pe termen lung
fiind mult îngreunata. La aceasta situatie s-a ajuns, pe de-o parte prin majorarea
valorii creantelor comerciale neîncasate (prin majorarea perioadei de încasare), iar
pe de alta parte prin cresterea datoriilor curente ale societatii. Rata solvabilitatii
generale se situeaza sub pragul de 1,5%, ceea ce evidentiaza riscul de
insolvabilitate pe care si l-au asumat furnizorii comerciali si creditorii societatii.
• Rata echilibrului financiar a atins valori negative în crestere (-0,88%, în 1999
si –1,5% în 2000), ceea ce indica imposibilitatea finantarii imobilizarilor prin
intermediul capitalurilor permanente. Se remarca o deteriorare accentuata a
situatiei finantarii activelor imobilizate, ceea ce va avea consecinte negative
asupra investitiilor previzionate pentru urmatorul interval de timp.
• Indicatorii de eficienta
reflecta eficienta cu care întreprinderea obtine rezultate,
utilizând resursele (activele) pe care le are la dispozitie. Indicatorul de eficienta a
crescut de la 0,9, în 1999, la 1 în 2000, situatie apreciata, în ansamblu, ca
nefavorabila (indicatorii de eficienta situati sub pragul de 2,5 denota
întreprinderile nu genereaza vânzari suficiente fata de volumul activelor utilizate).
Cauza acestei ineficiente este proasta gestionare a stocurilor. Cifra de afaceri
trebuie majorata, iar stocurile greu vandabile trebuie lichidate, eventual prin
practicarea unor reduceri comerciale importante la stocurile de sezon.
• Rotatia stocurilor a fost de 2,6 în 1999 si de 2,43 în 2000. Aceasta crestere a
numarului de cicluri de utilizare a stocurilor în cadrul unui an reprezinta un

avantaj pentru societatea analizata, valorile situându-se însa mult sub media
ramurii (care este 8).

• Rata îndatorarii a crescut de la 20,95% în 1999 la 45% în 2000, practic
dublându-se. Societatea analizata se confrunta cu probleme financiare serioase,
atât pe termen scurt cât si pe termen lung. Prin urmare, se impun masuri imediate
de gestionare a riscului financiar si de modificare a strategiei si politicilor
manageriale cu privire la productie si comercializare.
13.5. Exercitii
1) Care este scopul analizei financiare si care sunt principalele abordari ale analizei efectuate pe
baza situatiilor financiare de sinteza?

2) Calculati principalii indicatori de rentabilitate, de eficienta, precum si indicatorii riscului pentru
societatea comerciala MONYKOS, ale carei bilantsi cont de profit si pierdere se gasesc în
Anexa 2.

3) Explicati influenta politicilor contabile (metoda de amortizare, evaluarea stocurilor, stabilirea
provizioanelor pentru riscuri si a reducerilor pentru depreciere etc.) ale societatii MONYKOS
asupra indicatorilor calculati mai sus.

4) Calculati indicatorii bursieri relevanti pentru societatea ARFRI S.A. cunoscând pretul (cursul)
unei actiuni de 3.000 lei. Societatea
ARFRI S.A. are 6.294.000 de actiuni ordinare în circulatie, cu valoare nominala de 5.000 lei.
Din rezultatul exercitiului, care s-a ridicat la 2.005.000 mii lei, o treime a fost repartizata pentru
plata dividendelor. Bilantul si contul de profit si pierdere sunt prezentate în capitolul 2.

5) Comentati limitele analizei financiare efectuate pe baza situatiilor financiare de sinteza.

ASPECTE CONEXE PRIVIND REZULTATUL ÎNTREPRINDERII

Capitolul 12
12.1. Activitatea curentasi activitatea extraordinara
Rezultatele
financiare

Rezultatele financiare sintetizeaza eficienta cu care s-a desfasurat întreaga
activitate economica a întreprinderii. Rezultatele financiare se calculeaza de
regula la sfârsitul exercitiului financiar pe baza diferentei între venituri si
cheltuieli. Rezultatul poate fi o marime valorica pozitiva denumita
profit, în
situatia când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile sau o marime valorica
negativa denumita
pierdere, în situatia inversa. Procesul de formare a rezultatului
este descris si analizat prin contul de rezultate (contul de profit si pierdere).
Acesta cuprinde cheltuielile si veniturile întreprinderii.

Cadrul pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare elaborat de IASC
defineste cheltuielile si veniturile astfel:

Cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice, înregistrate pe
parcursul exercitiului contabil sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor
sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza în reduceri ale capitalului propriu,
altele decât cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.

Veniturile constituie cresteri ale beneficilor economice, înregistrate pe
parcursul exercitiului contabil sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau
descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza în cresteri ale capitalului propriu,
altele decât cele rezultate din contributii ale actionarilor.

În acelasi Cadru conceptual sunt prezentate criteriile de recunoastere a
veniturilor si cheltuielilor:

Veniturile sunt recunoscute în contul de rezultate (contul de profit si pierdere)
atunci când a avut loc o crestere a beneficiilor economice viitoare aferente
cresterii unui activ sau diminuarii unei datorii, modificare ce poate fi evaluata în
mod credibil.

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de rezultate (contul de profit si pierdere)
atunci când a avut loc o scadere a beneficiilor economice viitoare, aferente
diminuarii unui activ sau cresterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluata în
mod credibil.

Structurarea informatiilor în contul de rezultate pleaca de la activitatea
întreprinderii, care se identifica de fapt cu operatiile economico-financiare
desfasurate de o întreprindere într-o perioada
de gestiune. Toate operatiile legate
de activitatea principala sau de exploatare, care se identifica cu obiectul de
activitate al unei întreprinderi, sunt considerate drept operatiuni curente obisnuite.
Operatiunile curente (obisnuite) prezinta în cadrul fiecarei întreprinderi un
caracter specific, legat de activitatea acesteia. Aceste operatiuni au un caracter
ordinar, obisnuit si repetitiv. Pe baza acestor operatii se determina rezultatul
curent. Activitatea curenta este activitatea desfasurata de o întreprindere potrivit
obiectului sau de activitate, inclusiv activitatile derivate din realizarea acestuia. Ea
cuprinde pe lânga activitatea de exploatare si alte activitati accesorii care se
caracterizeaza printr-un anumit grad de permanenta.

Repetitivitatea unei anumite operatiuni este esentiala pentru a o clasifica în
categoria operatiilor curente sau extraordinare.


Activitatea extraordinara se refera la evenimente sau tranzactii diferite de
activitatea curenta a întreprinderii. Operatiunile extraordinare au un caracter
nerepetitiv, accidental. Ele nu apar în cadrul activitatii întreprinderii frecvent sau
cu regularitate. În procesul de separare a veniturilor si cheltuielilor în functie de
caracterul lor curent (obisnuit) sau extraordinar, este necesara analizarea atenta a
naturii si activitatii întreprinderii. Operatiuni economico-financiare, care pentru
unele întreprinderi fac parte din activitatea curenta (obisnuita), pot reprezenta în
cazul altor întreprinderi activitati extraordinare.

O întreprindere poate sa desfasoare operatiuni financiare care includ atât
operatiuni obisnuite, cât si operatiuni cu caracter extraordinar. Datorita faptului ca
natura financiara a unei operatiuni primeaza asupra caracterului ei extraordinar,
operatiunile extraordinare care au caracter financiar sunt considerate operatiuni
financiare. Prin rezultatul financiar, operatiunile financiare participa alaturi de
operatiunile de exploatare la constituirea operatiunilor curente (obisnuite) în baza
carora se constituie rezultatul curent.

Standardul international de contabilitate IAS 8 Profitul net sau pierderea neta
a perioadei, erori fundamentale si modificari ale politicilor contabile ofera
clasificarea, modul de prezentare si abordarea contabila a anumitor evenimente în
contul de rezultate (contul de profit si pierdere), astfel încât sa se creeze o baza
uniforma pentru toate întreprinderile ce prezinta acest cont. Standardul prevede si
modul în care trebuie sa
fie reflectate unele elemente din cadrul contului de
rezultate (contului de profit si pierdere) corespunzator activitatilor obtinute, si
clasificarea si prezentarea elementelor extraordinare. Activitatile ordinare sunt
oricare dintre activitatile desfasurate de întreprindere ca parte a obiectului de
activitate si activitatile aditionale în care se implica întreprinderea pentru
continuarea activitatilor de baza sau derivând din acestea.

Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din

evenimente sau tranzactii ce sunt clar diferite de activitatile obisnuite ale

întreprinderii si care nu au un caracter frecvent sau regulat.

12.2. Conturi privind cheltuielile si veniturile
Cheltuielile si veniturile se înregistreaza în cadrul conturilor asociate plecând de la criteriul

corespondentei. Cheltuielile se recunosc în corespondenta cu diminuarile de activ sau cresterile de

pasiv (datorii) (de exemplu, consumul de materii prime sau amortizarea mijloacelor fixe, respectiv,

datorii fata de salariati pentru munca prestata). Veniturile se recunosc în corespondenta cu

diminuarile de pasiv (datorii) sau cu cresterile de activ (creante).
Cheltuielile sunt înregistrate în conturile asociate în baza conectarii cu veniturile, adica
recunoasterea veniturilor si cheltuielilor care rezulta direct si concomitent dintr-o tranzactie
(operatiune) se realizeaza simultan sau combinat.

Functionarea Cheltuielile evidentiaza
locul sau modul de creare a rezultatului, ca efect al

conturilor de utilizarii resurselor în activitatea de exploatare, financiarasi extraordinara.

venituri si de Efectuarea lor duce la micsorarea situatiei nete (capitalului propriu). Conturile de

cheltuieli cheltuieli, prin functia lor contabila, sunt asimilate conturilor de activ. Aceste
conturi se debiteaza cu valoarea cheltuielilor efectuate si se crediteaza la
repartizarea acestora în contul de profit si pierdere. La sfârsitul perioadei de
gestiune ele nu prezinta
sold.
Veniturile, prin constituirea si realizarea lor, determina cresterea situatiei nete
(capitalului propriu) a întreprinderii. De aceea, ca functie contabila, conturile de
venituri sunt asimilate conturilor de pasiv. Conturile de venituri se crediteaza cu
valoarea veniturilor obtinute si se debiteaza cu ocazia repartizarii acestora în


contul de profit si pierdere. Asemenea conturilor de cheltuieli, conturile de
venituri nu prezinta
sold la sfârsitul perioadei de gestiune (sfârsitul lunii).

Organizarea
veniturilor si cheltuielilor, delimitarea si înregistrarea lor se

realizeaza urmarind principiile prezentate în capitolul 2, paragraful 2.4., „Principii

aplicabile contului de profit si pierdere”.

12.3. Instrumentarea contabila a operatiilor privind cheltuielile si veniturile
Pornind de la împartirea activitatii întreprinderii reflectata în contabilitate pe cele trei nivele,

conturile de venituri si cheltuieli se clasifica astfel: 1) venituri si cheltuieli din exploatare; 2)

venituri si cheltuieli financiare; 3) venituri si cheltuieli extraordinare.

1.Venituri si cheltuieli din exploatare

1.1. Venituri din exploatare
a) Venituri din vânzarea de produse finite, semifabricate, produse reziduale,
executarea de lucrari, prestari servicii, studii si cercetari, venituri din redevente,
venituri din vânzarea marfurilor, locatii de gestiune si chirii, venituri din
activitati diverse Productia vânduta este evaluata la pret de vânzare. Exemplu:

• vânzarea produselor finite la pretul de vânzare de 14.000.000 lei:
Clienti =
Venituri din vânzarea 14.000.000 lei
produselor finite

• executarea de lucrari catre terti:
Clienti =
Venituri din lucrari 11.000.000 lei
executate si servicii
prestate

Vânzarile de marfuri apar îndeosebi la întreprinderile comerciale si se
constituie pe seama vânzarii marfurilor achizitionate.

Exemplu:

• livrarea marfurilor catre clienti:
Clienti =
Venituri din vânzarea 17.000.000 lei
marfurilor

• livrarea marfurilor cu încasare în numerar:
Casa =
Venituri din vânzarea 12.000.000 lei
marfurilor

Vânzarile sunt adesea supuse unor reduceri cu caracter comercial si cu caracter
financiar. Reducerile cu caracter comercial constau din: rabaturi (acordate, de
obicei, pentru deficiente calitative); remize (acordate pentru importanta vânzarii si
relatia cu clientul) si risturnuri (acordate în contul vânzarilor catre un client pe o
perioada
de timp: semestru, an). Reducerile cu caracter financiar se prezinta sub
forma sconturilor de decontare ce se acorda clientilor pentru achitarea înainte de
scadenta.


Însumarea vânzarilor de marfuri si a productiei vândute nete (mai putin
reducerile comerciale), conduce la obtinerea cifrei de afaceri ca unul din
indicatorii ce caracterizeaza marimea întreprinderii si a situatiei economicofinanciare
a acesteia.

b) Variatia stocurilor (productia stocata) reprezinta variatia în plus (stocaj) sau în
minus (destocaj) între valoarea la cost de productie efectiv a stocurilor de produse
si productia în curs de executie la sfârsitul perioadei si valoarea stocurilor initiale
ale produselor si productiei în curs de executie. Variatiile productiei stocate se
determina
atât pentru fiecare forma de produse stocate (semifabricate, produse
finite, produse reziduale etc.), cât si pentru animale si pasari obtinute din
productie proprie.

Exemplu:

•
se înregistreaza costul productiei în curs de executie la sfârsitul perioadei:
Produse în curs = Variatia stocurilor 8.125.000 lei
de executie

•
se înregistreaza obtinerea de produse finite la cost de productie 9.000.000 lei:
Produse finite = Variatia stocurilor 9.000.000 lei

•
se descarca gestiunea pentru produse finite vândute la costul de productie
8.000.000 lei:
Variatia stocurilor = Produse finite 8.000.000 lei

c) Veniturile din productia de imobilizari se constituie din productia de
imobilizari necorporale si corporale efectuata în scopuri proprii.

Exemplu:

•
obtinerea în regie proprie a unui mijloc fix; la sfârsitul primului an, investitia
este terminata în proportie de 50%;

Imobilizari = Venituri din productia 4.000.000 lei
corporale în de imobilizari
curs corporale

•
în cursul celui de-al doilea an, se înregistreaza terminarea investitiei pentru
restul de 50%;
Imobilizari = Venituri din productia 4.000.000 lei
corporale în de imobilizari
curs corporale

• si dupa receptia utilajului:
Echipamente = Imobilizari 8.000.000 lei
tehnologice (masini, corporale în
utilaje si instalatii de curs
lucru)


Evaluarea productiei stocate si a productiei de imobilizari se realizeaza la
nivelul costului de productie stabilit în contabilitatea de gestiune.

d) Veniturile din subventii de exploatare reprezinta subventiile primite de unitate
pentru acoperirea pierderilor pentru diferente de pret la produse subventionate,
precum si alte subventii din partea statului sau din partea altor organisme.

e) Alte venituri din exploatare cuprind veniturile din creantele reactivate si
debitori diversi, veniturile din despagubiri, amenzi, penalitati, venituri din donatii
si subventii primite, venituri din vânzarea activelor si alte operatii de capital,
venituri din subventii pentru investitii, alte venituri, altele decât cele prezentate
anterior.

Exemplu:

• se recunosc veniturile din creante reactivate:
Debitori diversi = Venituri din creante 2.500.000 lei

reactivate si debitori

diversi

•
se încaseaza o despagubire de la o alta societate comerciala:
Conturi curente la = Venituri din 800.000 lei

banci
despagubiri,

amenzi, penalitati

•
se înregistreaza vânzarea unui mijloc fix la pret de vânzare de 8.000.000 lei:
Debitori diversi = Venituri din 8.000.000 lei

vânzarea activelor si

alte operatii de

capital

f) Veniturile din provizioane privind exploatarea se constituie din reluarea (prin
anulare sau diminuare) provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli, pentru
deprecierea imobilizarilor, pentru deprecierea activelor circulante. Tot aici se
cuprind si veniturile din fondul comercial negativ.

1.2. Cheltuielile de exploatare
a) Cheltuielile privind stocurile cuprind cheltuielile privind consumul de materii
prime, materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru
ambalat, piese de schimb etc.), consumul de materiale de natura obiectelor de
inventar, de materiale nestocabile, energie si apa, animale si pasari, precum si
costul marfurilor vândute si cheltuielile cu ambalajele.

Costul marfurilor vândute cuprinde pretul lor de cumparare, cheltuieli accesorii
(cheltuieli de transport, taxe vamale, prime de asigurare), precum si alte taxe
nedeductibile.
Exemplu:

•
se dau în consum materii prime în valoare de 800.000 lei si materiale
consumabile în valoare de 300.000 lei:

Cheltuieli cu materiile = Materii prime 800.000 lei
prime
Cheltuieli cu materiale = Materiale 300.000 lei
consumabile consumabile

•
se înregistreaza
consumul de energie de la furnizor în valoare de 7.200.000 lei:
Cheltuieli privind energia = Furnizori 7.200.000 lei
si apa

•
se descarca gestiunea pentru marfuri vândute la pret de înregistrare 12.780.000
lei:
Cheltuieli privind = Marfuri 12.780.000 lei
marfurile

b) Cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti includ: cheltuielile cu
întretinerea si reparatiile, redeventele, locatiile de gestiune si chiriile, primele de
asigurare datorate, cheltuielile cu studiile si cercetarile precum si alte servicii
executate de terti (cheltuielile cu colaboratorii, comisioane si onorarii, cheltuielile
de protocol, reclamasi publicitate, transportul de bunuri si personal, deplasari,
detasari si transferari, cheltuielile postale si taxele de telecomunicatii, cheltuielile
cu serviciile bancare si asimilate, alte servicii prestate de terti).

Exemplu:

•
înregistrarea unei lucrari de reparatii, executata de terti în valoare de 800.000
lei.
Cheltuielile cu întretinerea = Furnizori 800.000 lei
si reparatiile

•
plata taxelor de comunicatie în valoare de 1.100.000 lei:
Cheltuieli postale = Conturi curente la 1.100.000 lei
si taxe de banci
telecomunicatii

•
se înregistreaza plata unor comisioane bancare în valoare de 300.000 lei:
Cheltuieli privind = Conturi curente la 300.000 lei
comisioanele sibanci
onorariile

c) Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate se refera la cheltuielile
cu impozite, taxe si alte varsaminte suportate de întreprindere (impozitul pe
cladiri, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport etc.).

Exemplu:

•
se înregistreaza plata impozitului pe cladiri în valoare de 850.000 lei si a taxei
asupra mijloacelor de transport în valoare de 200.000 lei dintr-un avans de
trezorerie.

Cheltuieli cu alte = Avansuri de 1.050.000 lei
impozite, taxe si trezorerie
varsaminte asimilate

d) Cheltuieli cu personalul se refera la cheltuielile cu salariile aferente angajatilor
întreprinderii precum si la alte cheltuieli (contributiile angajatorului) suportate de
întreprindere.

Exemplu:

•
se înregistreaza salariile cuvenite personalului unitatii în valoare de 20.000.000
lei.
Cheltuieli cu = Personal – salarii 20.000.000 lei
salariile datorate
personalului

•
se înregistreaza contributia unitatii privind asigurarile si protectia sociala (în
medie, 30% CAS si 5% contributia la fondul de somaj).
Cheltuieli = % 7.000.000 lei
privind
asigurarile si
protectia sociala


Contributia unitatii
la asigurarile sociale 6.000.000
Contributia unitatii
la fondul de somaj 1.000.000

e) Alte cheltuieli de exploatare cuprind pierderile din creante si debitorii diversi;
despagubiri, amenzi si penalitati; donatii si subventii acordate; cheltuielile privind
activele cedate si alte operatii de capital; alte cheltuieli de exploatare.

Exemplu:

•
se platesc din casierie amenzi în valoare de 550.000 lei:
Despagubiri, amenzi si = Casa în lei 550.000 lei
penalitati

f) Cheltuielile cu amortizarile, provizioanele si ajustarea la inflatie se refera la
cheltuielile de exploatare privind amortizari si provizioane reprezentând
amortizarea imobilizarilor, valoarea provizioanelor privind riscurile si cheltuielile,
provizioanele pentru deprecierea imobilizarilor si a activelor circulante.

Exemplu:

•
se înregistreaza amortizarea imobilizarilor corporale în valoare de 19.000.000
lei.
Cheltuieli de = Amortizari privind 19.000.000 lei
exploatare imobilizarile
privind corporale
amortizarea
imobilizarilor


• se înregistreaza la sfârsitul exercitiului N provizioanele pentru deprecierea
stocurilor de materii prime în valoare de 2.000.000 lei.
Cheltuieli de = Provizioane 2.000.000 lei
exploatare privind pentru
provizioanele deprecierea
pentru deprecierea materiilor prime
activelor circulante

• se înregistreaza
un provizion aferent unui litigiu cu un client în valoare de
2.800.000 lei.
Cheltuieli de = Provizioane pentru 2.800.000 lei
exploatare riscuri si cheltuieli
privind
provizioanele
pentru riscuri si
cheltuieli

2. Venituri si cheltuieli financiare
2.1. Venituri financiare
a) Veniturile din imobilizari financiare (investitii pe termen lung) includ
dividendele încasate pentru participatiile la capitalul altor societati, pretul de
vânzare aferent imobilizarilor financiare cedate si dobânzile aferente creantelor
imobilizate.

Exemplu:

• se înregistreaza dobânzile aferente creantelor imobilizate în valoare de
2.000.000 lei.
Debitori diversi = Venituri din creante 2.000.000 lei

b) Veniturile din investitii financiare pe termen scurt se constituie din diferentele
favorabile între pretul de vânzare (cesiune) al investitiilor finaciare pe termen
scurt si pretul lor de înregistrare.

Exemplu:

• se vând actiuni cumparate la pretul de 1.000.000 lei, la pret de vânzare
1.200.000 lei:
Conturi curente = % 1.200.000 lei

la banci

Actiuni 1.000.000 lei

Câstiguri din investitii

financiare pe termen

scurt cedate 200.000 lei

c) Veniturile din diferente de curs valutar reprezinta veniturile obtinute din
diferentele rezultate în urma lichidarii creantelor si datoriilor în valuta ale
întreprinderii, diferentele favorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor în


devize, numerarului în casierie în devize si existentului în conturile de acreditive
în devize.

Exemplu:

•
încasarea unei creante în devize:
Conturi la banci = % 100.000.000 lei

în valuta
Clienti 90.000.000 lei
Venituri din
diferente de curs
valutar 10.000.000 lei

d) Alte venituri financiare includ veniturile din dobânzi (pentru disponibilitatile în
contul curent, aferente împrumuturilor acordate în cadrul grupului etc.), din
sconturi obtinute de la furnizori sau creditori, alte venituri financiare.

Exemplu:

•
se înregistreaza dobânda aferenta disponibilitatilor în contul curent în valoare
de 800.000 lei.
Conturi curente = Venituri din dobânzi 800.000 lei
la banci

•
se înregistreaza plata înainte de scadenta a datoriei catre furnizori în valoare de
10.000.000 lei; se obtine un scont de decontare de 2%.
Furnizori = % 10.000.000 lei
Conturi curente la banci 9.800.000 lei
Venituri din sconturi
obtinute 200.000 lei

e) Veniturile financiare din provizioane reprezinta venituri financiare obtinute din
reluarea (prin diminuare sau anulare) a provizioanelor constituite pentru
activitatea financiara (provizioane pentru deprecierea imobilizarilor financiare,
pentru deprecierea investitiilor financiare pe termen scurt etc.).

Exemplu:

•
se diminueaza provizioanele pentru deprecierea actiunilor în valoare de
6.000.000 lei:
Provizioane = Venituri din 6.000.000 lei
pentru provizioane pentru
deprecierea deprecierea
actiunilor activelor circulante

2.2. Cheltuielile activitatii financiare
a) Pierderi din creante legate de participatii
Exemplu:

•
se înregistreaza pierderi din creante imobilizate în valoare de 3.100.000 lei
Pierderi din = Creante imobilizate 3.100.000 lei
creante legate
de participatii


b) Cheltuieli privind investitiile financiare cedate (cheltuieli privind imobilizarile
financiare cedate, pierderi privind investitiile financiare pe termen scurt cedate) ca
diferente nefavorabile între pretul de vânzare si pretul de înregistrare al acestora.

Exemplu:

•
se înregistreaza vânzarea de actiuni la pret de vânzare de 8.000.000 lei, pret de
cumparare 8.500.000 lei.
% =
Conturi curente
la banci
Pierderi privind
investitiile
financiare pe
termen scurt
Actiuni 8.500.000 lei
8.000.000 lei
500.000 lei
c) Cheltuielile din diferente de curs valutar sunt cheltuieli din diferentele

nefavorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor la banci în valuta,
disponibilitatilor din casierie în valuta, creantelor si datoriilor în valuta la
momentul încasarii.

Exemplu:

•
se achita datoria catre furnizor, diferentele nefavorabile de curs valutar sunt de
200.000 lei.
% = Conturi la banci în 40.000.000 lei

valuta
Furnizori 39.800.000 lei
Cheltuieli din
diferente de curs
valutar 200.000 lei

•
la sfârsitul anului 200X, în contul Conturi la banci în valuta se afla suma de
5.000 $, echivalentul sau în lei fiind de 92.500.000 lei, adica un curs mediu de
18.500 lei/$. Cursul la 31 decembrie este de
18.300 lei/$, adica întreprinderea înregistreaza o cheltuiala din diferente de
curs valutar de 5.000$ x
x (18.500 -18.300) lei/$ = 1.000.000 lei.
Cheltuieli din = Conturi la banci în 1.000.000 lei
diferente de curs valuta
valutar

d) Alte cheltuieli financiare se refera la: dobânzile datorate de întreprindere
aferente împrumuturilor si datoriilor asimilate, datoriilor legate de participatii si
altor împrumuturi, sconturile acordate clientilor si debitorilor, alte cheltuieli
financiare.

Exemplu:

•
se înregistreaza dobânzile de plata
aferente împrumuturilor din emisiunea de
obligatiuni (3.000.000 lei) si creditelor bancare pe termen lung (2.500.000 lei).

Cheltuieli = % = % 5.500.000 lei
privinddobânzile

Dobânzi afereante
împrumuturilor din emisiuni deobligatiuni 3.000.000 lei
Dobânzi aferente creditelor
bancare pe termen lung 2.500.000 lei

•
se înregistreaza încasarea înainte de scadenta, prin casieria întreprinderii, a unei
creante în valoare de 1.900.000 lei pentru care se acorda un scont de 1%:
%= Clienti 1.900.000 lei
Casa 1.881.000 lei
Cheltuieli privind 19.000 lei
sconturile acordate

e) Cheltuielile financiare privind amortizarile si provizioanele includ provizioane
pentru deprecierea imobilizarilor financiare, a activelor circulante, precum si
sumele reprezentând amortizarea primelor de rambursare a împrumuturilor din
emisiunea de obligatiuni.

Exemplu:

•
se înregistreaza
constituirea unui provizion pentru deprecierea imobilizarilor
financiare în suma de 3.150.000 lei:
Cheltuieli financiare = Alte titluri 3.150.000 lei
privind provizioane imobilizate
pentru deprecierea
imobilizarilor
financiare

•
se înregistreaza amortizarea anuala a primelor de rambursare a obligatiunilor
(5.000.000 lei) calculate în functie de durata împrumutului (doi ani):
Cheltuieli financiare = Prime 2.500.000 lei
privind amortizarea privind
primelor de rambursare rambursarea
a obligatiunilor obligatiunilor

Diferenta dintre veniturile si cheltuielile financiare reprezinta
rezultatul
financiar. Acest rezultat financiar adunat la rezultatul exploatarii constituie
rezultatul curent al exercitiului.

3. Venituri si cheltuieli extraordinare
Veniturile si cheltuielile extraordinare sunt generate de operatiunile ce nu au un
caracter ordinar, obisnuit, normal. Veniturile extraordinare provin din subventii
pentru evenimente extraordinare si altele similare. Cheltuielile extraordinare sunt
generate de calamitati si alte evenimente similare.

Exemplu:


Rezultat
contabil
Rezultat
impozabil
(fiscal)

•
se înregistreaza valoarea pierderilor din calamitati constatate la materiile prime
si la materialele de natura obiectelor de inventar.
Cheltuieli = % 2.200.000 lei

privind

calamitatile si

alte evenimente

similare

Materii prime 1.400.000 lei

Materiale de natura

obiectelor de inventar 800.000 lei

Diferenta între veniturile si cheltuielile extraordinare reprezinta
rezultatul
extraordinar al exercitiului. Rezultatul extraordinar plus rezultatul curent din care
se scad cheltuielile cu impozitul pe profit formeaza
rezultatul exercitiului.

Pentru a stabili rezultatul exercitiului în contul de profit si pierdere se
procedeaza
la închiderea conturilor de cheltuieli si venituri. Înregistrarile
contabile de principiu care intervin sunt:

• Decontarea sau repartizarea veniturilor în rezultatul exercitiului, pentru soldul
creditor al conturilor asociate.
Conturi de venituri = Profit si pierdere

• Decontarea sau repartizarea în rezultatul exercitiului a cheltuielilor pentru
soldul debitor al conturilor asociate.
Profit si pierdere = Conturi de cheltuieli

În urma efectuarii acestor operatii, contul de profit si pierderi reflecta în credit
suma veniturilor exercitiului iar în debit suma cheltuielilor. Soldul intermediar
debitor sau creditor al contului Profit si pierderi reprezinta rezultatul exercitiului
înainte de impozitare (rezultatul contabil).

Standardul International de Contabilitate IAS 12 Contabilitatea impozitului pe
profit defineste rezultatul astfel:

Profitul contabil este profitul net sau pierderea pe o perioada înainte de
scaderea cheltuielilor cu impozitul.

Profitul impozabil (pierderea fiscala) este profitul (pierderea) pe perioada
exercitiului, determinat în concordenta
cu reguli stabilite de autoritatea fiscala, pe
baza carora impozitul pe profit este platibil (recuperabil).

Pentru determinarea rezultatului impozabil, la sfârsitul exercitiului se
procedeaza la corectarea rezultatului (soldul contului Profit si pierderi) cu o suma
de elemente deductibile (care diminueaza baza impozabila) si nedeductibile (care
sunt reintegrate în baza de impozitare). Rezultatul astfel calculat este rezultatul
fiscal.

Rezultatul exercitiului Cheltuieli Deduceri

Rezultatul fiscal =



înainte de impozitare + nedeductibile fiscale

Cota impozitului pe profit este în prezent de 25%. Impozitul pe profit se
calculeaza lunar, cumulat de la începutul anului, dar se achita trimestrial.


Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai daca sunt aferente
realizarii veniturilor sau daca sunt considerate deductibile, conform prevederilor
legale în vigoare.

Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:

•
impozitul pe profit datorat si impozitul pe venitul realizat în strainatate;
•
amenzile si penalitatile datorate catre autoritatile române sau straine;
•
cheltuielile de protocol care depasesc limitele prevazute de legea bugetara
anuala;
•
sumele utilizate pentru constituirea, majorarea rezervelor si provizioanelor
peste limitele legale;
•
cheltuielile de detasare si deplasare peste plafoanele prevazute de lege;
•
cheltuielile de sponsorizare care depasesc limitele cotei prevazute de lege;
•
sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform
legii bugetare anuale.
Din categoria deducerilor fiscale, amintim doar veniturile din dividende
încasate de la o persoana juridica româna sau straina.
Rezultatul net contabil (rezultatul exercitiului) se calculeaza scazând din
rezultatul contabil înainte de impozitare cheltuiala cu impozitul pe profit, astfel:

Rezultatul net al = Rezultatul înainte de -Cheltuiala cu
exercitiului impozitare impozitul pe profit

Evidenta cheltuielilor cu impozitul pe profit se tine cu ajutorul contului
Cheltuieli cu impozitul pe profit. Înregistrarea cheltuielii cu impozitul pe profit
datorat de întreprindere se prezinta astfel:

Cheltuieli cu impozitul pe profit = Impozitul pe profit

Standardul International de Contabilitate 12 Contabilitatea impozitului pe
profit face distinctie între cheltuielile cu impozitul pe profit si impozitul pe profit.

Cheltuielile cu impozitul pe profit cuprind cheltuielile cu impozitul curent si
cheltuielile cu impozitul amânat. În cazul în care întreprinderea obtine pierdere
fiscala, nu se mai înregistreaza
cheltuieli cu impozitul, ci venit fiscal, acesta
cuprizând venitul cu impozitul curent si venitul din impozitul pe profit amânat.

Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit de platit (sau de recuperat
în cazul obtinerii de pierdere fiscala) în raport cu venitul impozabil (respectiv
pierderea fiscala) pe o perioada. Impozitul amânat apare ca urmare a
neconcordantei dintre rezultatul fiscal si rezultatul contabil.

Contabilizarea impozitelor amânate este proprie sistemelor contabile din tarile
în care contabilitatea este deconectata de fiscalitate. Aici interesul este ca, prin
situatiile financiare întocmite la sfârsitul exercitiului financiar, sa se reflecte
imaginea fidela asupra patrimoniului si rezultatelor. Astfel, impozitul pe profit
este înregistrat pe cheltuieli chiar daca
nu este egal cu impozitul datorat bugetului
de stat (impozitul datorat fiind stabilit conform normelor fiscale).

Cheltuiala cu impozitul pe profit apare în documentul de sinteza
Contul de
profit si pierdere înainte de rezultatul net al exercitiului. La sfârsitul exercitiului
financiar, se închide contul Cheltuieli cu impozitul pe profit prin contul Profit si
pierdere.

Rezultatul net contabil reprezinta soldul final al contului Profit si pierdere.
Soldul creditor al contului evidentiaza
rezultatul sub forma profitului net, iar
soldul debitor, rezultatul sub forma pierderii nete. El se înscrie în pasivul
bilantului, în structura capitalurilor proprii. Soldul creditor determina cresterea
capitalului propriu creat ca sursa de finantare, în urma excedentului veniturilor


asupra cheltuielilor, în timp ce soldul debitor apare ca o reducere a capitalurilor
proprii (exprima valorile economice consumate, nerecuperate ca urmare a
excedentului cheltuielilor asupra veniturilor). Rezultatul net al exercitiului este
explicat în Contul de profit si pierdere, element component al situatiilor
financiare.

În continuare, prezentam un exemplu de calcul al rezultatului net al
exercitiului, împreuna cu etapele corespunzatoare, bazat pe înregistrarile contabile
efectuate anterior:

1) închiderea conturilor de venituri din exploatare:

% = Profit si 78.425.000 lei
Venituri din vânzarea de produse finiteVenituri din lucrari executate si servicii
pierdere 14.000.000 lei
prestate
Venituri din vânzarea marfurilor
11.000.000 lei
29.000.000 lei
Variatia stocurilor 9.125.000 lei
Venituri din productia de imobilizari
corporaleVenituri din creante reactivate si debitori
4.000.000 lei
diversi 2.500.000 lei
Venituri din despagubiri, amenzi si
penalitati
Venituri din vânzarea activelor si alte
800.000 lei
operatii de capital 8.000.000 lei

2) închiderea conturilor de venituri financiare:

%= Profit si pierdere 19.200.000 lei
Venituri din creante imobilizate 2.000.000 lei
Câstiguri din investitii financiare pe 200.000 lei
termen scurt cedate
Venituri din diferente de curs valutar 10.000.000 lei
Venituri din dobânzi 800.000 lei
Venituri din sconturi obtinute 200.000 lei
Venituri financiare din provizioane 6.000.000 lei

3) închiderea conturilor de cheltuieli din exploatare:

Profit si pierdere = % 75.780.000 lei
Cheltuieli cu materiile prime 800.000 lei
Cheltuieli cu materialele
consumabile 300.000 lei
Cheltuieli privind energia si apa 7.200.000 lei
Cheltuieli privind marfurile 12.780.000 lei
Cheltuieli cu întretinerea si
reparatiile 800.000 lei
Cheltuieli postale si taxe de
telecomunicatii 1.100.000 lei
Cheltuieli privind comisioanelesi onorariile 300.000 lei
Cheltuieli cu alte impozite, taxesi varsaminte asimilate 1.050.000 lei
Cheltuieli cu salariile
personalului 20.000.000 lei
Cheltuieli privind asigurarile si
protectia sociala
7.000.000 lei
Despagubiri amenzi si penalitati 550.000 lei
Cheltuieli de exploatare privind 19.200.000 lei


amortizarea imobilizarilor
Cheltuieli de exploatare privindprovizioanele pentrudeprecierea activelor circulante 2.000.000 lei
Cheltuieli de exploatare privindprovizioanele pentru riscuri si
cheltuieli 2.200.000 lei

4) închiderea conturilor de cheltuieli financiare:

Profit si pierdere =% 15.969.000 lei
Pierderi din creante legate de
participatie 3.100.000 lei
Pierderi privind investitiile
financiare cedate pe termen scurt 500.000 lei
Cheltuieli din diferente de curs
valutar 1.200.000 lei
Cheltuieli privind dobânzile 5.500.000 lei
Cheltuieli privind sconturile
acordate 19.000 lei
Cheltuieli financiare privind
provizioanele pentru deprecierea
imobilizarilor financiare 3.150.000
Cheltuieli financiare privind
amortizarea primelor de
rambursare a obligatiunilor 2.500.000 lei

5) închiderea conturilor de cheltuieli extraordinare:

Profit si pierdere = Cheltuieli privind calamitatile si 2.200.000
alte evenimente extraordinare lei
6) stabilirea rezultatului exercitiului înainte de impozitare (R):

R = Venituri -Cheltuieli
= 97.625.000-93.949.00 =
= 3.676.000 lei


sau
R = Rezultat + Rezultat = 5.876.000-2.200.000 =
curent extraordinar = 3.676.000 lei


Rezultatul Rezultatul Rezultatul

=
= 2.645.000 + 3.231.000 =

curent exploatarii + financiar

= 5.876.000 lei

Rezultatul =Venituri -Cheltuieli = 78.425.000 - 75.780.000 =
exploatarii din din = 2.645.000 lei
exploatare exploatare
Rezultatul =Venituri -Cheltuieli = 19.200.000-15.969.000 =
financiar financiare financiare = 231.000 lei

Rezultatul Venituri Cheltuieli
extraordi=
extraordi-
extraordi=
- 2.200.000 lei
nar nare nare (pierdere din activitatea
extraordinara)


7) se reintegreaza în baza de impozitare elementele nedeductibile în valoare de

625.000 lei.
8) se calculeaza deducerile fiscale. Se are în vedere rezerva legala, calculata
astfel: 5% X profitul brut (rezultatul înainte de impozitare) = 5%*3.676.000 =
= 183.000 lei

9) se stabileste rezultatul fiscal (profitul impozabil):

3.676.000 +
Rezultatul

Rezultatul Cheltuieli Deduceri + 625.000


= înainte de + -=

(impozabil) nedeductibile fiscale -183.800 =

impozitare

= 4.117.200 lei

10) se calculeaza impozitul pe profit:

Impozit Rezultat

== 4.117.200 X 25% = 1.029.300 lei

pe profit impozabil X 25%
11) se înregistreaza impozitul pe profit:
Cheltuieli privind impozitul pe profit = Impozit pe profit 1.029.300 lei
12) se repartizeaza asupra rezultatului exercitiului cheltuielile cu impozitul pe
profit:
Profit si pierdere = Cheltuieli privind impozitul pe profit 1.029.300 lei
Schematic, contul de profit si pierdere se prezinta astfel:

DEBIT (cheltuieli)

Profit si pierdere

CREDIT (venituri)

Cheltuieli de exploatare 75.780.000 lei Venituri din exploatare 74.425.000 lei
Cheltuieli financiare 15.969.000 lei Venituri financiare 19.200.000 lei
Cheltuieli extraordinare 2.200.000 lei
Impozit pe profit 1.029.000 lei
Rulaj debitor 94.978.300 lei Rulaj creditor 97.625.000 lei
Sold creditor 2.646.700 lei
(Rezultat net al exercitiului)

Soldul final creditor al contului Profit si pierdere se poate repartiza: pentru
constituirea de rezerve, actionarilor sub forma dividendelor, pentru premierea
salariatilor. Rezultatul nerepartizat se reporteaza în exercitiile urmatoare. Aceste
informatii se gasesc într-o nota la situatiile financiare, intitulata Repartizarea
profitului.
Exemplu:

• se întregistreaza repartizarea profitului obtinut de întreprindere, în suma de
2.646.000 lei, pentru majorarea rezervei legale si pentru dividende:
Repartizareaprofitului
= %
Rezerve legale
Dividende de plata
2.646.000 lei
183.800 lei
2.452.900 lei


12.4 Prezentarea informatiilor privind rezultatul din exploatare în note
Reglementarile privind Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din România impun prezentarea
de informatii suplimentare, relevante pentru necesitatile utilizatorilor în ceea ce priveste rezultatul,
astfel:

S.C. ALFA
Nota 4
Analiza rezultatului din exploatare
mii lei

Indicatorul Exercitiul Exercitiul
precedent curent
0 1 2

1. Cifra de afaceri neta
20.600.000 23.706.224
2.Costul bunurilor vândute si al serviciilor prestate 16.091.175 19.766.512
(3+4+5)
3.Cheltuielile activitatii de baza
8.018.325 12.041.385
4.Cheltuielile activitatilor auxiliare 1.200.000 1.400.000
5.Cheltuieli indirecte de productie 6.872.850 6.325.127
6.Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri (1 – 2) 4.508.825 3.939.712
7.Cheltuieli de desfacere 2.290.950 2.675.863
8.Cheltuieli generale de administratie 3.436.425 4.013.795
9.Alte venituri din exploatare 3.158.042 20.594.081
10.Rezultatul din exploatare (6-7-8+9) 1.939.492 17.844.135

Aceasta analiza are la baza îmbinarea dintre natura cheltuielilor si modul de
repartizare si includere a lor în costul productiei fabricate în functie de destinatii.
Clasificarea cheltuielilor dupa destinatii se foloseste în întreprindere pentru
organizarea contabilitatii de gestiune si calculul costului unitar al produselor,
lucrarilor si serviciilor.

Cheltuielile activitatii de baza, cheltuielile activitatilor auxiliare si cheltuielile
indirecte de productie formeaza costul de productie al produselor fabricate,
lucrarilor executate si serviciilor prestate. În tabelul de analiza, acest indicator se
regaseste sub forma costului bunurilor vândute si al serviciilor prestate. Acesta a
crescut cu aproximativ trei milioane lei în exercitiul curent fata de exercitiul
precedent.

Daca din cifra de afaceri neta
(totalul veniturilor din vânzari) se deduce costul
bunurilor vândute si al serviciilor prestate, se obtine rezultatul brut aferent cifrei
de faceri nete. Acesta a scazut în exercitiul curent cu aproximativ 500.000 lei fata
de cel al exercitiului precedent datorita cresterii doar cu un milion de lei a cifrei de
afaceri nete si cresterii mai semnificative a costului bunurilor vândute si al
serviciilor prestate.

Cheltuielile de desfacere si cheltuielile generale de administratie, de regula, nu
se includ în costul de productie, exceptie facând cazurile în care conditiile
specifice de exploatare justifica
acest lucru. Rezultatul din exploatare (profit) se
obtine prin adaugarea altor venituri din exploatare (variatia stocurilor, productia
efectuata în scopuri proprii si capitalizata) la rezultatul brut aferent cifrei de
afaceri nete si scaderea cheltuielilor de desfacere si a celor generale de
administratie. Acest profit din exploatare din exercitiul curent, de noua ori mai
mare decât în exercitiul precedent, se datoreaza tocmai soldului creditor al
contului Variatia stocului, care este de 20.594.081
mii lei în exercitiul curent,
cheltuielile care se deduc având aproximativ aceleasi valori în cele doua exercitii.

Nota: vezi si Anexa 2 care prezinta exemplul S.C. MONYKOS.


12.5. Exercitii si probleme
Societatea comerciala ALFA SRL desfasoara activitate de tâmplarie într-un mic atelier. În
cursul ultimului trimestru al anului 2000 efectueaza urmatoarele cheltuieli:

1)
consuma materii prime (scândura de brad) în valoare de 1.100.000 lei si materiale auxiliare (clei
de oase) în valoare de 100.000 lei;

2) înregistreaza o reparatie la un utilaj, realizata de o societate de profil, în valoare de 500.000 lei;

3) plateste dobânda pentru un împrumut la banca în valoare de 300.000 lei;

4) înregistreaza factura de telefon, în valoare de 450.000 lei;

5) înregistreaza salariile celor trei angajati, în suma de 1.000.000 lei pe luna;

6) plateste chiria pentru un autocamion, în valoare de 1.500.000 lei, din care suma de 750.000 lei
reprezinta chiria pentru primul trimestru al anului urmator;

7) plateste comisioane pentru operatiunile desfasurate prin banca sa, în valoare de 1.000.000 lei;

8)
înregistreaza o pierdere de 600.000 lei pentru un stoc de cherestea deteriorata din cauza unei
inundatii în depozit (calamitate naturala);

9) înregistreaza facturile pentru energia electricasi apa consumata în valoare de 900.000 lei;

10) înregistreaza impozitul pe cladirea atelierului în valoare de 1.200.000 lei pe luna;

11) înregistreaza o amenda datorata bugetului de stat de 120.000 lei;

12) doneaza un mobilier de bucatarie unui camin de batrâni în valoare de 2.000.000 lei.

În cursul aceleiasi perioade de timp realizeaza urmatoarele venituri:
1) înregistreaza vânzarea de produse finite în suma de 15.000.000lei;
2) încaseaza dobânda de 350.000 lei pentru disponibilitatile în contul curent;
3) încaseaza de la societatea comerciala
“GLORIA” suma de 1.500.000 lei reprezentând un

transport efectuat cu camionul sau;
4) obtine din procesul de productie mobilier de lemn în valoare de 5.000.000 lei;
5) înregistreaza chiria pentru un depozit reprezentând 1.000.000 lei;
6) încaseaza
suma de 50.000 lei reprezentând diferente favorabile de curs valutar pentru o

tranzactie în devize;
7) vinde o masina de finisat lemn scoasa din evidenta
în trimestrul III al anului, la pretul de

6.000.000 lei.
Se cer urmatoarele:

• Întocmiti contul de profit si pierdere al societatii comerciale ALFA SRL pentru trimestrul IV al
anului 2000 dupa modelul adoptat de contabilitatea româneasca.
•
Stabiliti rezultatul fiscal la sfârsitul trimestrului IV 2000.